Se taie gazul pe 12 străzi din municipiul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 10 august va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale pe mai multe de străzi din municipiul Sibiu. După finalizarea lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale se va relua treptat,  începând cel mai probabil în jurul orei 16.00.

CITIŢI ŞI:

S-a redeschis strada Nicolaus Olahus

Peste 5,5 milioane de euro în străzile Sibiului

Spaţii comerciale noi şi reabilitări în pieţele din Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări complexe, de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale miercuri, 10 august a.c., începând cu ora 8.00, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu:
Cernei, V. Milea, Hipodromului, Porumbacului, N. Iorga, A. Mureşanu, Eroilor; Călugăreni, A.I. Cuza, Oituz, Dorului, Luptei şi Mirăslău. După finalizarea lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale se va relua treptat,  începând cel mai probabil în jurul orei 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon 0265.200.928  sau 0800.800.928. Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere”, se arată într-o notă a celor de la E.On Gaz Distribuţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model