Şapte instituţii sibiene evaluate începând de astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul acestui an Prefectura Sibiu şi-a propus ca majoritatea instituţiilor sibiene să treacă printr-o evaluare unică în ţară.

CITIŢI ŞI:

Peste 240 de sibieni reîmproprietăriţi cu terenuri luate abuziv înainte de 1989

Sibiul are cea mai scumpă carne de pui şi cel mai scump lapte din România

Investiţie de 12 milioane de euro în reţele de apă şi canalizare din Sibiu

Finanţele, Inspectoratul de Muncă, Apele, Agenţia Regională de Mediu, Direcţia Agricolă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia pentru  Cultură şi Patrimoniu sunt primele şapte instituţii sibiene înscrise în programul Prefecturii de evaluare după standard europene. La finalul anului trecut Prefectura Sibiu care a propus tuturor directorilor din Sibiu un sistem nou de evaluare a activităţii, în premieră pe ţară. Intitulat Cadru de Aautoevaluare a modului de Funcţionare (CAF), sistemul este apreciat de mii de instituţii din toată Europa şi oferă managerilor publici o fotografie la zi a activităţii reale a instituţiei. “Până la sfârşitul lui 2011 vrem ca aproape toate instituţiile publice să fi trecut prin aceste evaluări.

Cele care s-au înscris în prima etapă au venit inclusiv cu echipe de lucru”, a declarat Rareş Macrea, subprefectul Sibiului. Primele rezultatea ale evaluărilor le vom avea la jumătatea lunii viitoare. “ITM-ul, ca şi instituţie, este apreciată după nişte indicatori de performanţă care se bazează în principal pe activitatea de control în teren. Dar activitatea de control nu reprezintă nici 50 la sută din munca Inspectoratului.

La etajele superioare niciodată nu se cunoaşte cu adevărat activitatea unei instituţii”, a declarat Francisk Torok, directorul ITM Sibiu. ITM-ul este prima instituţie înscrisă în acest proiect. Cadrul de Autoevaluare a modului de Funţionare a instituţiilor publice este cel mai utilizat instrument de acest gen din Uniunea Europeană. El este folosit de peste zece ani în toată UE, peste 2.000 de instituţii ajungând la concluzia că aduce îmbunătăţiri serioase muncii de zi cu zi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani