S-a deschis târgul de Crăciun GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de sibieni au venit aseară în Piaţa Mare, la deschiderea celei de-a cincea ediţii a târgului de Crăciun. Târgul a fost deschis de primarul Klaus Iohannis, care a aprins cu această ocazie şi luminile din bradul amplasat în Piaţa Mare. Sibienii pot trece pragul târgului până pe 26 decembrie.

În ciuda gerului de afară, mii de sibieni au ieşit sâmbătă seara din case, pentru a se bucura de atmosfera unică a târgului de Crăciun. „Reprezintă foarte bine spiritul Crăciunului. E foarte frumos, are de toate, şi distracţii, şi suveniruri, şi bunătăţi de mâncat, tot ce ne trebuie”, a spus Roxana Chiferiuc, o tânără vizitatoare.

Târgul a fost deschis de către primarul Klaus Iohannis, care a aprins cu această ocazie şi luminile din bradul amplasat în Piaţa Mare. „Sunt foarte bucuros că am deschis astăzi târgul de Crăciun în condiţii foarte bune. Acum, la sfârşitul lunii noiembrie, am reuşit puţin mai repede ca în alţi ani să deschidem acest târg pentru sibieni. Este un târg mai bogat, mai bine organizat ca în alţi ani şi sper să aducă o atmosferă care îi ajută pe sibieni să se pregătească pentru naşterea Domnului şi în acelaşi timp să le aducă un pic de distracţie în această perioadă a anului”, a spus Iohannis.

Pe scena din Piaţa Mare a urcat aseară Fuego, care le-a oferit miilor de vizitatori un concert de colinde.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Anul acesta, târgul amenajat în Piaţa Mare reuneşte 65 de căsuţe în care comercianţi din peste 20 de judeţe ale ţării își vând produsele. Sibienii găsesc anul acesta, numeroase bunătăţi și cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi. „Am selectat în așa fel comercianţii participanţi încât să putem acoperi cât mai multe domenii, plecând de la produse inedite, cadouri de orice fel și până la produse culinare”, spune Andrei Drăgan Răduleţ, organizatorul târgului. Însumată, suprafaţa Târgului de Crăciun din anul 2011 ajunge la 5000 de metri pătraţi.

Cum copiii sunt cei care așteaptă sărbătorile cu sufletul la gură, Târgul de Crăciun le-a pregătit o grămadă de surprize. De la mini parcul de distracţii la plimbări cu ponei, până la Făbricuţa de Cadouri, locul unde copiii vor împleti magia cu realitatea în diferite ateliere. Iar în Ajunul Crăciunului, Moșul va veni din nou la Târgul de Crăciun pentru a aduce cadourile mult așteptate micuţilor. Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural iniţiat de Fundaţia Au-Ro Austria Pro Romania și Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii ţări pentru amploarea și tradiţia creată, respectând un concept bine stabilit.


Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei