Poliţia Locală atrage fonduri europene pentru creşterea calificării angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Public de Poliţie Locală a depus în 7 decembrie 2009 la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia pentru dezvoltarea capacităţii administrative, cererea de finanţare pentru proiectul cu titlul „Formarea continuă şi creşterea calificării profesionale a resurselor umane pentru îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii organizaţionale a Serviciului Public de Poliţie Comunitară al Municipiului Sibiu”.

CITIŢI ŞI:

Sibieni căutaţi de fiscul german şi ungar

Şi-au furat masa de Paşte

Solicitarea de finanţare se adresează Fondului Social European în cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (AM PODCA).

Proiectul depus urmăreşte formarea continuă şi creşterea calificării profesionale a 145 angajaţi din cadrul Serviciului Public de Poliţie Locală. Aceasta se va realiza prin: cursuri de învăţare şi consolidare a cunoştinţelor de limba engleză şi germană, ECDL (Permisul European de Operare pe Computer), leadership & management, management public, managementul securităţii, resurse umane, achiziţii publice, comunicare publică, reformă şi legislaţie europeană şi cursuri de pregătire fizică de specialitate.

În urma evaluărilor efectuate AM PODCA a hotărât finanţarea proiectului şi a transmis municipalităţii un răspuns pozitiv în data de 12 aprilie 2011.
Suma solicitată pentru implementarea proiectului este de 430.471 lei, fără TVA. 2% din aceasta, adică 8.069 lei reprezintă contribuţia solicitantului, iar restul de 98% (421.562,00) reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.

„După ce se va stabili data exactă a semnării contractului cu AM PODCA, Poliţia Locală va contracta serviciile incluse în proiect. Deocamdată mai avem de parcurs câteva etape de elaborare de documentaţii, dar putem anunţa rezultatele îmbucurătoare transmise de autoritatea finanţatoare” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi