Pepe şi Liviu Vârciu s-au distrat într-un club din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se pare că Pepe a dat destul de repede uitării povestea de iubire trăită alături de Oana Zăvoranu şi îşi vede de viaţa de burlac.

CITIŢI ŞI

Liviu Vârciu şi soţii Lis,daţi afară din hotel,la Sibiu

Potrivit click.ro, artistul a fost prezent, sâmbătă seara, la Sibiu, la concursul Miss Hostess România, unde a petrecut câteva ore bune în club, alături de prietenul său Liviu Vârciu.

Cei doi s-au distrat copios, au râs şi au comentant pe seama concurentelor. Dimineaţa, direct din club, Pepe a plecat într-un tur al Europei, ca să-şi pună ordine în gânduri.

„A trecut pe la Sibiu să mă ia cu el în concediu. Îmi pare rău că nu am putut merge, dar am apucat deja să invit o parte dintre prieteni la ziua mea. Pepe era fericit că pleacă o perioadă din ţară, vrea să scape de toate telefoanele pline de compasiune. El se simte foarte bine şi s-a săturat să vadă că oamenii îi plâng de milă, deşi nu este cazul“, a declarat Liviu Vârciu, pentru click.ro. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG