O femeie a fost prinsă când încerca să mituiască un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia a fost prinsă în flagrant de ofiţerii anticorupţie atunci când a incercat să-i ofere unui poliţist de la Investigaţii Criminale 200 de euro, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar.

Citiţi şi:

Prim-procurorul Apostu şi ofiţerul SRI Tiberiu Popescu,eliberaţi de judecătorii constănţeni

Trei inculpaţi din dosarul Apostu au recunoscut că au dat mită

Femeia are 21 de ani şi este din Bucureşti. Ea s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită, iar procurorul de caz a dispus în cazul ei măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.

„În fapt, la data de 12.05.2011, la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu a fost înregistrat denunţul unui ofiţer din cadrul Poliţiei Mun. Sibiu, din care rezulta faptul că în cadrul audierii reclamantei I.L. din Bucureşti, într-o plângere penală pe care a formulat-o împotriva numitului H.S., (sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii), aceasta i-a oferit suma de 200 Euro pentru soluţionarea favorabilă a dosarului. Urmare a denunţului a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant a numitei I.L., imediat după ce aceasta i-a oferit ofiţerului suma de bani, în scopul arătat mai sus”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Judeţene Anticorupţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile