Jandarmeria a dublat paza la Consulatul German din Sibiu, la o zi după ce şeful Jandarmeriei Române declarase că un jandarm acolo era suficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi de la moartea lui Marius Paliuc, jandarmul ucis cu cinci lovituri de cuţit în faţa Consulatului German din oraş, obiectivul este păzit de doi jandarmi, nu de unul ca până acum. Asta, în condiţiile în care şeful Jandarmeriei Române a declarat miercuri, la Sibiu, că asigurarea pazei cu un singur jandarm la misiunea consulară a fost un lucru normal.

Doi jandarmi păzesc acum Consulatul German din Sibiu, după incidentul tragic în care un coleg de-al lor de doar 35 de ani şi-a pierdut viaţa.

Oficialii Jandarmeriei sibiene spun că măsura s-a luat printr-un ordin al inspectorului şef.

„Noi avem un echipaj operativ de intervenţie care este destinat pentru misiuni de ordine publică. Un jandarm din cadrul acestui echipaj a fost desemnat să execute aceeaşi misiune, numai că o face separat, în sprijinul jandarmului de la Consulatul German.

Acest aspect a fost reglementat printr-un ordin al inspectorului şef”, a declarat pentru Adevărul Alexandru Costea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Măsura vine la doar o zi după ce general maiorul Ion Gavrilă, şeful Jandarmeriei Române, a declarat miercuri la Sibiu că este normal ca jandarmul ucis să fi păzit singur o misiune consulară. CITIŢI MAI MULTE AICI

Marius Pavliuc a fost găsit fără viață de un trecător marți dimineața, în fața Consulatului German de la Sibiu, iar acesta a alertat autoritățile. CITIȚI AICI MAI MULTE DESPRE CAZ, GALERIE FOTO DE LA LOCUL CRIMEI

Principala ipoteză luată în calcul în cazul jandarmului ucis la Sibiu este că acesta ar fi fost victima unei răzbunări. CITIȚI MAI MULTE AICI

Vecinii bărbatului, sub ochii cărora a crescut, sunt șocați și nu-și explică ce s-a întâmplat. CITIȚI MAI MULTE AICI

După incident, miercuri, la Sibiu a venit general maiorul Ion Gavrilă, șeful Jandarmeriei Române, care a declarat că este normal ca janadrmul ucis să fi păzit singur o misiune consulară. CITIȚI MAI MULTE AICI

Cazul de la Sibiu este unic în istoria Jandarmeriei Române. CITIŢI MAI MULTE AICI

Procurorii au până acum patru variante de lucru în acest caz, toate pornind de la ipoteza răzbunării. CITIŢI MAI MULTE AICI

Mama jandarmului speră să se facă dreptate cât mai repede în acest caz şi vinovatul să fie prins. CITIŢI MAI MULTE AICI

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil