Ionii au fost udaţi în râu, la Tălmăcel GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localitatea sibiană Tălmăcel, cei care poartă numele sfântului Ion, atât bărbaţi cât şi femei, sunt luaţi pe sus şi băgaţi cu picioarele în apa rece ca gheaţa a râului din localitate. Obiceiul datează de peste 100 de ani, iar primii care ajung cu picioarele în apa îngheţată sunt preotul şi primarul.

În localitatea sibiană Tălmăcel aproximativ 20 la sută din bărbaţi poartă numele Sfântului Ion, iar obieciul „udatului Ionilor” este vechi de peste 100 de ani.

Sărbătoarea începe cu împodobitul boilor, după care flăcăi şi fete îmbrăcaţi în port tradiţional se urcă pe carul împodobit şi pornesc prin sat. Pe tot parcursul drumului tinerii cântă, apoi se întâlnesc cu enoriaşii ieşiţi de la slujbă în faţa bisericii şi pornesc spre râul din localitate.

Aici, toţi Ionii şi Ioanele sunt luaţi pe braţe şi băgaţi cu picioarele în apa rece ca gheaţa, primii fiind preotul şi primarul, indiferent dacă se numesc Ion sau nu.

„A fost foarte bine, e un obicei foarte frumos, şi chiar nu a fost rece apa”,  a spus Ionică Rânjeu, în vârstă de 26 de ani, care a fost udat pentru al şasele an an consecutiv în râul din Tălmăcel.

Udatul Ionilor adună an de an sute de spectatori, şi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. 

„Sărbătorile încep în 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, atunci se adună cele două cete şi se aleg primarii, primarul de la ceata mică şi de la ceata mare, fac repetiţii pentru colinzile care au loc în perioada sărbătorilor, iar în ajun de Crăciun merg la colindat toţi feciorii satului, şi continuă cu 7 ianuarie, dată la care se încheie ciclul sărbătorilor de iarnă”, spune Gheorghe Barbu, primarul localităţii.




Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor