Întrunirea sibienilor cu afecţiuni reumatismale inflamatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pacienţi, dar şi  medici s-au întrunit ieri, la biblioteca Astra, la  prima reuniune a  pacienţilor sibieni cu afecţiuni reumatismale inflamatorii.

CITIŢI ŞI:

Numărul pneumoniilor creşte alarmant la Sibiu

Aproape 22.000 de sibieni s-au vaccinat antigripal. Campania continuă. Vezi grupele de risc!

Evenimentul a fost organizat de reprezentanţii Compartimentului de Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu împreună cu Facultatea de Medicină “ Victor Papilian” şi Biblioteca Universitară.

„Evenimentul a fost un bun  prilej de destindere şi  cunoaştere a pacienţilor  între ei, dar şi cu cei implicaţi în îngrijirea afecţiunilor de care suferă, organizatorii sperând ca acesta întâlnire să devină începând din acest an o tradiţie“, susţin organizatorii.

Compartimentul de Reumatologie funcţionează din anul 2008 în cadrul Secţiei Clinice Medicală I şi aici se fac anual peste 500 de internări, la acestea se adaugă şi consultaţiile din Ambulatoriul de Specialitate, peste 850 acordate numai în 2010. Tot  în cadrul acestui compartiment se desfăşoară şi activitate didactică şi de cercetare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”