GALERIE FOTO Sărbătorile familiei Cioabă. Regele vopsea ouă de Paşti şi alegea personal cadourile pentru nepoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Cioabă era un mare iubitor al sărbătorilor religioase, pe care îi plăcea să le petreacă alături de familie, extrem de numeroasă.

Regele se implica personal în pregătirile de sărbători. De Paşti, spre exemplu, masa era una îmbelşugată, de pe care nu lipseau mielul la proţap, făcut cu usturoi şi hrean, şi curcanul, felul de mâncare preferat al regelui romilor.

„O să fie miel, purcel, curcănel, câteva găinuşe, va fi o masă bogată pentru că este sărbătoare şi noi trebuie să arătăm că într-adevăr există o tradiţie ca mesele la romi să fie bogate.”, povestea Florin Cioabă, anul trecut. 

Alături de ouăle vopsite tradiţional, în coş şi-au făcut loc şi ouă învelite în staniol special, adus tocmai de la Viena, pentru ouă de Paşti „ecologice, fără vopsele”.

Deşi tradiţionalist convins, chiar regele Cioabă a făcut câteva astfel de ouă. „Ne adaptăm, e secolul vitezei, trebuie să fim în pas cu moda”, a spus zâmbind Florin Cioabă.

Şi de Crăciun, mesele au fost la fel de îmbelşugate. Nu au lipsit preparatele tradiţionale, precum bândăreţul, iar regele s-a implicat personal în alegerea cadourilor pentru cei apropiaţi. 

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model