EXCLUSIV Fostul director de la Zoo Sibiu, cercetat pentru neglijență în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Bebeșelea este cercetat într-un dosar disjuns din cel inițial, alături de fostul îngrijitor Romică Bejan. Iubitorii de animale din Sibiu primesc și o veste bună. Puiul tigroiacei ucise, pe care inițial municipalitatea intenționa să-l mute într-un parc protejat din Europa, rămâne la Sibiu.

Cercetările în cazul tigroaicei ucise în luna decembrie după ce a evadat de la Grădina Zoologică din Sibiu iau o nouă întorsătură. În cazul vânătorului, s-a decis neînceperea urmăririi penale, însă pe lista celor cercetați a apărut un nume nou.

”Cercetările în dosar s-au efectuat față de domnul Marin Vălean pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept. După efectuarea cercetărilor în cauză s-a propus o soluție de netrimitere în judecată pe argumentele prevăzute de articolul 45 Cod Penal, respectiv starea de necesitate. În ceea ce privește cea de-a doua persoană care a fost cercetată, respectiv Bejan Romică, fost îngrijitor în cadrul Grădinii Zoologice, cercetările s-au efectuat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Având în vedere că în cauză s-au extins cercetările și urmează să fie aprofundate, în prezenta cauză s-a dispus față de acesta disjungerea cauzei, s-a format un nou dosar, a fost trimis la Poliția Municipiului Sibiu, pentru continuarea cercetărilor față de acesta și identificarea și altor persoane care au concurat la crearea acestui moment neprevăzut”, a declarat pentru Adevărul judecătorul Paraschiva Turcu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Surse din rândul anchetatorilor au confirmat pentru Adevărul că în dosarul disjuns, care a fost constituit pe data de 1 februarie, alături de îngrijitorul Romică Bejan este cercetat pentru neglijență în serviciu și Constantin Bebeșelea, fostul director de la Zoo Sibiu, care și-a dat demisia imediat după scandalul tigroaicei ucise. 

Puiul rămâne la Sibiu

Iubitorii de animale din Sibiu primesc și o veste bună. Puiul tigroiacei ucise, pe care inițial municipalitatea intenționa să-l mute într-un parc protejat din Europa, rămâne la Sibiu.

”Medicii veterinari au supravegheat cu atentie puiul de tigru Baghera si din fericire, acesta s-a adaptat foarte bine. Acum mananca normal si este vioi. Tocmai de aceea, cel mai probabil, tigrul va ramane in Gradina Zoologica Sibiu în continuare”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.

Măsuri de sporire a siguranţei Grădinii Zoologice Sibiu

Municipalitatea prezintă primele măsuri de sporire a siguranţei Grădinii Zoologice Sibiu care au fost deja implementate sau care urmează să fie puse în practică. Pentru o închidere mai sigură a cuştilor se vor monta sisteme de securizare prin amenajarea de cuşti tampon cu uşi care au deschidere şi închidere electrică. De asemenea, în cazul adăposturilor pentru animale potenţial periculoase se vor monta garduri electrificate şi camere video de supraveghere în toată grădina zoo. Grădina Zoologică a angajat un al doilea doctor veterinar pentru a avea astfel încă o persoană care să îngrijească animalele şi care să fie instruită şi autorizată să folosească arma cu tranchilizant. În 2012 va fi de asemenea achiziţionată încă o armă cu tranchilizant.





Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare