Cum îşi pot promova românii produsele originale în Uniunea Europeană. Reţete unice ajunse celebre pe tot continentul

Telemeaua de Ibăneşti sau Magiunul de Topoloveni au devenit recunoscute şi căutate pe pieţele din alte ţări deoarece au fost certificate la nivel european. Acest demers de certificare este unul destul de amplu, dar care poate garanta la nivel internaţional respectarea unei reţete unice.

Cel care doreşte să îşi certifice un produs la nivel european trebuie mai întâi să afle dacă în zonă mai există şi alţi producători asemenea lui.

„Cel care are un produs cu aplicare la schemele europene trebuie să identifice în arealul său dacă mai există cineva cu acelaşi produs, apoi să se constituie într-un grup de iniţiativă cu ceilalţi producători. Un produs cu potenţial la schemele europene este cel care are un specific local şi care poate fi legat de o zonă geografică. Cum e Magiunul de Topoloveni, Telemeaua de Sibiu şi aşa mai departe“, explică Ionuţ George Diaconeasca, consilier al ministrului Agriculturii.

Cele trei scheme europene

Demersul de certificare trebuie să mai includă şi dovezi scrise ale faptului că produsul respectiv a mai fost comercializat. „Cu cât mai vechi sunt dovezile de producţie în zona respectivă, cu atât mai bine“, sfătuieşte Diaconeasa. Odată constituit grupul de iniţiativă, acesta trebuie să mai decidă şi care este schema de calitate europeană pentru care aplică. Cele trei scheme sunt Denumire de origine protejată (DOP), Indicaţie de origine protejată (IOP) sau Specialităţi tradiţionale garantate (STG). „Spre exemplu, noi producătorii de telemea din comunele cutare vrem să înregistrăm produsul Telemea de Sibiu. Această telemea chiar este în curs de certificare, iar arealul stabilit de grupul de iniţiativă este întreg judeţul Sibiu”, spune consilierul ministrului. Potrivit lui, în acest moment pentru România există un produs cu denumire de origine protejată – Telemeaua de Ibăneşti – şi trei produse din schema „indicaţie geografică garantată“. Iar aceste certificări garantează faptul că nimeni din afara arealului geografic stabilit iniţial şi din grupul care a demarat înregistrarea nu poate să mai utilizeze respectiva denumire pentru produsele astfel certificate.

Construirea dosarului şi opoziţia naţională

Odată stabilită schema de calitate pentru care vor aplica şi arealul în care poate fi produs, grupul de iniţiativă va trebui să se constituie într-un grup aplicant, care poate fi sub forma unei asociaţii, a unei cooperative sau, pur şi simplu, a unui grup constituit în faţa unui notar. „În faţa notarului vor trebui să declare că se constituie într-un grup pentru promovarea produsului stabilit de ei. Adică scopul trebuie clar definit“, explică Diaconeasa. Următorul pas birocratic este redactarea unui caiet de sarcini, în care trebuie detaliate toate aspectele legate de produsul care se doreşte a fi certificat: de la plantare sau recoltare, dacă este cazul, la fluxul de producţie, depozitarea, transportul şi aşa mai departe.

Caietul de sarcini şi documentele grupului aplicant trebuie depuse la Ministerul Agriculturii, care mai poate cere clarificări sau detalieri ale unor documente. „Dosarul va sta la Ministerul Agriculturii pentru o perioadă de două luni, denumită „perioadă de opoziţie naţională“, în cadrul căreia autorităţile fac publicitate demersului de certificare. „În acest timp, acest demers poate fi contestat, precum şi denumirea aleasă. După cele două luni, produsul primeşte un element de identitate vizuală, o etichetă provizorie prin care se atestă că acel produs este deja protejat la nivel naţional. 

Cele trei luni „europene”

Următorul pas este făcut tot de către Minister, care transmite documentaţia la Comisia Europeană. Şi aici intră într-o perioadă de opoziţie europeană care durează trei luni. În cadrul acestei perioade pot apărea contestaţii, cum a fost cazul în demersul de certificare a produsului Telemeaua de Ibăneşti. „Grecii au contestat denumirea pentru că şi ei ar fi avut produsul «telemes». Ministerul Agriculturii a făcut demersuri ample în colaborare cu Arhivele Naţionale, cu Biblioteca Naţională şi Facultatea de Industrie Alimentară din Galaţi, am găsit şi noi atestate de la 1800 care dovedeau existenţa produsului telemea. Şi aşa s-a ajuns la acest acord, că telemeaua ne reprezintă şi pe noi ca ţară, nu doar pe ei“, descrie pe scurt Diaconeasa modul de rezolvare a unei astfel de dispute.

După ce trece perioada de opoziţie europeană, Comisia Europeană poate cere clarificări asupra documentaţiei, pentru a elimina eventualele detalii interpretabile. „Acum, pentru cârnaţii de Pleşcoi ni s-au cerut câteva astfel de clarificări, dar care ţin mai mult de traducerea şi interpretarea termenilor”, detaliază consilierul ministrului.

Următorul şi ultima etapă este înregistrarea produsului, prin care se emite un certificat de înregistrare conform schemei de calitate pentru care s-a aplicat.

Costuri

Depunerea dosarului la Minister sau, mai apoi, la Comisia Europeană nu este taxată. „Dar toată procedura este supravegheată de un organism de inspecţie şi certificare. În prezent, în România sunt două acreditate de Renar şi recunoscute de Minister. Aici sunt costuri în funcţie de complexitatea documentaţiei, de câte puncte de lucru sunt, de produs, sunt mai multe variabile. Aceste costuri trebuie suportate de producătorׅ“, mai explică Diaconeasa.

Cele două societăţi acreditate de Ministerul Agriculturii sunt Certind SA şi Rina Simtex SRL. Acestea certifică faptul că produsul în discuţie este făcut conform unui caiet de sarcini declarat. Astfel de verificări sunt realizate anual.