Cei mai valoroşi cai din ţară au fost expuşi la Sibiu (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de crescători de cabaline din întreaga ţară s-au întâlnit, astrăzi, la Sibiu.În cadrul expoziţiei de pe stadionul Vonţa, peste 300 de cai, din cele mai rare şi mai scumpe rase, de la Lipitan, Semigreu, Belgian, Ardenes, Percheron şi până la pnei, şi-au etalat calităţile şi frumuseţea

CITIŢI ŞI

Cai de mii de euro, în expoziţie la Sibiu

Printre exemplarele care au atras în mod special atenţia publicului se numără Puiu şi Gelu,doi cai din rasa Percheron, cu care stâpânul se mândreşte că sunt unici, în ţară. Au patru, respectiv cinci ani şi fiecare cântăreşte peste 1.200 de kilograme. Cei doi valorează o mică avere, şi tocmai de aceea stăpânul lor acordă o atenţie sporită îngrijirii celor doi Percheroni. „ Trebuie să avem mare grijă de ei. Trebuie să le dăm mâncare şi apă la timp, au nevoie în mod special de ovăz, fără el nu pot sta. De asemenea, curăţenia este foarte importantă. Perechea aceasta valorează, la momentul actual, în jur de 30.000 de euro“, a explicat Octavian Bodi. 


La fel de mândru de exemplarele prezentate în cadrul expoziţiei de la Sibiu se declară şi Paul Pop, din Bistriţa. este vorba dspre două exemplare din rasa Frizian. Arthur şi Peter au fost aduşi anul trecut tocmai din Olanda, iar valoarea acestora ajunge acum la 40.000 de euro.


Expoziţia de astăzi a fost cea de-a doua de acest gen de la Sibiu, prima fiind organizată în luna ianuarie, a anului trecut.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”