Bărbatul care i-a tăiat gâtul fostei sale iubite la Rășinari, în ziua de Rusalii, a fost condamnat la 14 ani de închisoare
0Iacob Sas, bărbatul care și-a ucis cu bestialitate fosta iubită la Rășinari, chiar în ziua de Rusalii, și-a primit pedeapsa. Magistrații Tribunalului Sibiu au decis ca acesta să-și petreacă următorii 14 ani după gratii. Sentința poate fi atacată cu apel.
Bărbatul din Rășinari care și-a ucis cu bestialitate fosta iubită chiar în ziua de Rusalii, și apoi a încercat să se sinucidă, și-a primit pedeapsa.
”A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 14 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, 4 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de port fără drept a cuţitului, urmând să execute pedeapsa de 14 ani închisoare. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă reţirea şi arestarea preventivă la zi. A fost confiscat cuţitul folosit la comiterea infracţiunii şi s-a dispus restituirea către inculpat a celorlalte bunuri ridicate din autoturism”, se arată în decizia instanței. Iacob Sas poate ataca sentința cu apel.
Crimă înfiorătoare la câțiva pași de biserică
Pe 3 iunie, chiar în duminica
Rusaliilor, bărbatul a ucis-o pe Maria Stanciu, cea cu care îşi
împărţise cinci ani din viaţă, chiar lângă biserica din sat, supărat că
femeia îl părăsise şi nu mai vroia să dea nicio şansă relaţiei lor.
Bărbatul de 41 de ani și-a aștepta acolo fosta concubină, știind că
duminică dimineața aceasta mergea la serviciu, ea lucrând ca
bucătăreasă la un hotel din Sibiu.
Maria Stanciu, în vârstă de
29 de ani, mergea spre serviciu împreună cu sora ei, Elena Dancu, cea
care a asistat îngrozită la momentul când Iacob Sas, în vârstă de 41 de
ani, a ucis-o.
”Mergeam spre lucru și el ne aștepta cu mașina, a parcat mașina într/un colț unde să nu-l vedem, am
trecut prin dreptul lui a venit către noi și i-a zis să se întoarcă
acasă, ea i-a zis că nu, i-a dat un pumn în burtă, eu m-am băgat să nu o
bată, mi-a dat și mie doi pumni în ureche și pe urmă, când m-am ridicat
eu de jos, el deja a scos cuțitul și a tăiat-o la gât. Eu am mai apucat
să spun ”Sună la salvare” și atât, el s-a suit în mașină și a fugit”, a
povestit sora femeii.
Criminalul a încercat să-și ia viața
După
ce și-a înjunghiat concubina, bărbatul s-a făcut nevăzut. A fost găsit
aproximativ o oră și jumătate mai târziu, în Sibiu, în mașină, într-o
baltă de sânge. Cu același cuțit de măcelărie cu care și-a ucis fosta
iubită a încercat să-și ia și el viața, înfigându-și de asemenea cuțitul
în gât.A fost dus la spital şi operat de urgenţă, și a scăpat cu viață.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Cei
doi au fost cinci ani împreună, și au și un băiețel în vârstă de 5 ani,
însă cu o lună înainte de duminica fatidică femeia l-a părăsit și s-a întors în casa părintească, pentru că
bărbatul era foarte violent și extrem de gelos, au povestit rudele fetei.
”O
bătea, a plecat de o lună, și ne tot aștepta în centrul comunei să o
convingă să se întoarcă la el, o lovea și era foarte gelos”, a mai spus sora femeii.
Familia fetei a spus că bărbatul i-a trimis inclusiv mesaje de amenințare, pe telefonul surorii ei.
”Una
într-una m-a sunat la telefon, nu numai acum, tot timpul, și nu i-am
răspuns. Pe ea a amenințat-o, că el nu poate trăi fără ea, să vină
acolo, ea avea o viață grea cu el”, a povestit Maria Stanciu, mama
femeii ucise.