Astăzi încep cursurile de atestare a ghizilor locali din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Municipiului Sibiu

Municipalitatea vă găzdui două cursuri de calificare pentru ghizi turistici locali şi respectiv naţionali. Cursurile sunt iniţiat de Asociaţia Naţională a Ghizilor din Turism – România, iar municipalitatea contribuie prin punerea la dispoziţie a sălii de şedinţe de la mansarda clădirii şi a echipamentelor necesare.

„Primăria s-a asociat la aceste proiecte pentru că dorim să sprijinim în măsura în care ne este posibil, dezvoltarea serviciilor în turism şi creşterea calităţii acestora” a declarat primarul Klaus Iohannis.
Costul cursului pentru ghizi locali este de 290 de euro, iar cel pentru ghid naţional costă 90 de euro. Cursul pentru ghizi locali va avea o durată de 6 luni, iar cel pentru ghizi naţionali se va desfăşura pe o perioadă de 5 săptămâni. În urma absolvirii celor două cursuri se vor obţine diplome care, împreună cu alte documente, vor fi depuse pentru obţinerea atestatului de ghid de turism.
Diplomele de absovire a cursului sunt recunoscute şi eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale precum şi de Ministerul Turismului. Atestatul este recunoscut în toate ţările Uniunii Europene.
Până în prezent cursurile s-au organizat doar în Cluj şi Braşov. Cei care se vor înscrie la aceste cursuri vor studia printre altele teme legate de patrimoniu, geografie, marketing, tehnologia activităţii de ghid, legislaţie în turism, istorie, etnografie.
Cei care se înscriu trebuie să aibă minim 18 ani, să fi absolvit cel puţin liceul şi să cunoască minim o limbă de circulaţie internaţională. Mai multe detalii privind înscrierea se pot obţine de la centrele de informare turistică.
Cursul pentru ghizi locali începe în 14 ianuarie şi durează 6 luni.

Click pe SIBIU.ADEVARUL.RO pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro sau sună-ne la 0369.809.113

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii