Arhiepiscopia Sibiului face bani din chirii, vânzare de obiecte bisericeşti sau producţie şi vânzare de lumânări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Sibiu, reprezentanţii bisericii sunt extrem de reticienţi când vine vorba să ofere date despre sursele de venit. Mitropolia are o editură iar Arhiepiscopia, o tipografie, cea din urmă obţinând venituri, printre altele, din chirii, producţia şi vânzarea de lumânări sau colportajul religios.

După îndelungi insistenţe, reprezentanţii bisericii au venit cu un punct de vedere, şi acela legat de sursele de venit ale Arhiepiscopiei Sibiului, deşi datele au fost solicitate pentru Mitropolia Ardealului, iar răspunsul este trimis de pe adresa de e-mail a Mitropoliei. 

”În urma solicitării privind sursele de venit ale Arhiepiscopiei Sibiului, vă comunicăm faptul că acestea se compun, ca şi în toate unităţile administrative bisericeşti din cuprinsul Patriarhiei Române, în principal din contribuţia credincioşilor, ca sursă de bază, la care se adaugă contribuţia primită de la stat, precum şi venituri din activităţi proprii, cum ar fi producţia şi vânzarea de lumânări, colportaj religios şi câteva venituri din chirii, care sunt în majoritatea lor sociale. În fiecare contract de închiriere pentru spaţiile locative este menţinută suma cu care proprietarul contribuie la subvenţionarea chiriei (peste 50 la sută din valoarea de piaţă a chiriei)”, spune diaconul Ştefan Toma, responsabil comunicaţii şi relaţii publice în cadrul Mitropoliei Ardealului.  

Specialiştii imobiliari spun că mare parte din spaţiile comerciale şi de birouri din centrul Sibiului aparţin diferitelor culte religioase, iar chiriile nu sunt deloc mici. “Imobilele de pe aleea principală a oraşului, bulevardul Nicolae Bălcescu, aparţin în principal Mitropoliei Ardealului, Consistoriului Evanghelic şi Bisericii Evanghelice”, explică Mădălina Stanciu, reprezentant al unei agenţii imobiliare din Sibiu. 

Potrivit sursei citate, este vorba în majoritate despre spaţii comerciale, dar şi spaţii de birouri, iar preţurile la închiriere sunt de 35-40 de euro/metro pătrat la spaţiile comerciale şi 15-20 de euro/metro pătrat la cele de birouri, astfel că, în cazul unui spaţiu commercial de 100 de metri pătraţi, de exemplu, chiria ajunge până la 4.000 de euro pe lună.  

Editura Andreiană şi Tipografia Şaguniană

Răspunsul venit de la Mitropolie vorbeşte despre colportajul religios fără a menţiona însă cu exactitate faptul că Mitropolia are editură proprie iar Arhiepiscopia, tipografie proprie. Potrivit www.editura-andreiana.ro, ”Editura Andreiana îşi găseşte începuturile în urmă cu peste un secol şi jumătate, activitatea editorială sub egida Mitropoliei Ardealului debutând odată cu inaugurarea Tipografiei arhidiecezane de la Sibiu la 27 august 1850. Această activitate a început la iniţiativa episcopului, pe atunci, Andrei Şaguna. 

Scopul Tipografiei acesteia este, ca să se tipărească întrânsa cărţi bisericeşti şi şcolare, şi apoi să se vânză cu preţu cât se poate mai uşor, spunea Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Acesta vedea în activitatea editorială un instrument de seamă în aplicarea vastului său program de ridicare, în primul rând prin carte a românilor transilvăneni. Acesta va rămâne un element de seamă în activitatea fiecăruia dintre urmaşii lui Şaguna pe tronul mitropolitan al Ardealului. O activitate editorială susţinută se va remarca în perioada de după Marea Unire, fiind iniţiată şi susţinută de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în cadrul editurii Arhidiecezane a Arhiepiscopiei Sibiului. Trebuie să menţionăm cele două serii, Teologică şi Didactică, ce vor oferi cititorilor titluri deosebit de folositoare pentru preoţi, teologi, dascăli şi credincioşi. Toţi Întâistătătorii tronului mitropolitan al Ardealului s-au îngrijit de activitatea editorială, care niciodată nu a avut de suferit, în ciuda vicisitudinilor vremii. 

Din anul 2006, la iniţiativa ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, editura noastră este aşezată sub ocrotirea întemeietorului ei, primind numele de Editura Andreiana, continuând activitatea în slujba Cărţii, aşa cum a dorit Sfântul Ierarh Andrei Şaguna”. 

Potrivit aceluiaşi site, ”Tipografia Şaguniană funcţionează sub egida Arhiepiscopiei Sibiului din anul 1850, atunci când a fost înfiinţată de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Tipografia oferă următoarele servicii: tipar carte, tipar pliante, broşuri, afişe, legătorie, fălţuire, broşare, cusut cu sârmă sau aţă, realizare filme tipar off set, poleire copertă, celofanare (mat/lucios)”. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte