UPDATE: Interlopii Tukacs, Fuşle şi Tărţan au fost arestaţi pentru 20 de zile. Ei au formulat recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel Tukacs, Bogdan Tărţan şi Nicolae Fuşle au fost arestaţi pentru 20 de zile. Aseară, în jurul orei 20.30 cei trei au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă, iar verdictul s-a dat după miezul nopţii. Apărătorii lor au şi formulat recurs.

UPDATE, joi ora 8.30

Mandatele au fost emise pentru o singură infracţiune de şantaj, pentru care s-a organizat flagrantul. „În fapt este vorba de încă patru părţi vătămate, ceea ce înseamnă că vom solicita schimbarea încadrării juridice de la o infracţiune de şantaj la cinci astfel de infracţiuni săvârşite în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii unor infracţiuni”, spune prim-procurorul Ana Rusu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Deşi mandatele de reţinere le-a expirat în jurul orei 22.00, după miezul nopţii cei trei şi apărătorii lor încă se aflau în faţa Palatului de Justiţie, aşteptând verdictul. După ce judecătorul a emis mandatele de arestare preventivă petnru 20 de zile, avocaţii au formulat imediat recurs, care urmează să se judece astăzi.

Vezi aici GALERIE FOTO de la flagrant

Doru Tukacs, Nicolae Fuşle şi Augustin Bogdan Tărţan au fost prinşi în flagrant în timp ce încasau sume mari de bani ca taxă de protecţie. Cei trei au fost reţinuţi şi audiaţi, iar astăzi se va decide dacă vor fi arestaţi preventiv.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au început urmărirea penală în cazul a trei interlopi sătmăreni. Doru Tukacs (40 de ani), Nicolae Fuşle (37 de ani) şi Augustin Tărţan (37 de ani) au fost prinşi în flagrant aseară, în jurul orei 22.00, într-un bar din cartierul Micro 17, în timp ce recuperau bani prin şantaj de la un grup de tineri.

„Pe numele celor trei au fost emise mandate de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca până în această seară să decidem dacă vor fi propuşi spre arestare preventivă sau nu”, spune Ana Rusu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
În funcţie de probele adunate de anchetatori, respectiv de declaraţiile martorilor, ale părţilor vătămate şi ale inculpaţilor, procurorii vor solicita arestarea celor trei sau stabilriea altor măsuri preventive.

Şantajau tineri pentru recuperări
Procurorii susţin că cei trei sunt asociaţi de mai mult timp cu scopul de a comite diferite infracţiuni. Conform anchetatorilor, părţile vătămate care i-au denunţat pe Tukacs, Fuşle şi Tărţan au fost prejudiciate cu sume mari, de ordinul miilor de euro. Asupra celor trei bărbaţi, poliţiştii au găsit după flagrant 7.600 de euro, 16.517 lei şi 941 de USD. De asemenea, două autoturisme au fost consemnate pentru verificări.

Din primele cercetări rezultă că tinerii cereau taxe de protecţie. „Dacă în urma cercetărilor se decide trimiterea în judecată a celor trei persoane, iar aceştia se găsesc vinovaţi, ei riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru şantaj, respectiv de la 3 la 15 ani pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni”, mai spune Ana Rusu.
Cifre: 7.600 de euro, 16.517 lei şi 941 de dolari au fost găsiţi asupra suspecţilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți