StreetMusic Festival şi StreedFood Festival, în iulie, la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiile puse la bătaie pentru trupele şi artiştii care vor concerta la StreetMusic Festival sunt în valoare de 4000 de euro.

Satu Mare se pregăteşte de un nou eveniment care va înscrie municipiul în rândul locaţiilor din ţară care pun accentul pe evenimente moderne cu un aer proaspăt.

Înscrierile trupelor pentru StreetMusic Festival, din 13 iulie, se fac până în data de 24 iunie, dar organizatorii estimează de pe acum că la Satu Mare, în cele trei zile de festival vor concerta artişti veniţi din şapte ţări, care vor susţine împreună peste 70 de concerte, estimări venite după rezultatele evenimentului de anul trecut. Anul acesta artiştii vor avea la dispoziţie cinci locaţii unde să concerteze în municipiul Satu Mare, unele fiind cele clasice--Groapa lui Gyuszi, Turnul Pompierilor, altele urmând să fie o noutate.

Valoarea totală a premiilor puse la bătaie de organizatori pentru artişti se ridică la 4000 de euro.

Pe lângă partea de festival de muzica stradală organizatorii pregătesc şi un StreetFood Festival, respectiv gherete cu mâncare specifica acestui gen de evenimente, care poate fi servita direct pe strada, la mana.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €