Satu Mare: Șase tineri sătmăreni în programul internațional Green Love

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase tineri din Satu Mare au participat la programul internaţional  Youth in Action intitulat „Green Love”, care a vizat problemele de mediu din trei ţări. Tinerii au participat la acest program prin Fundaţia Hans Lindner, parteneră Centrului pentru Informare şi Consiliere a Tinerilor, „Mustarhaz”.

Proiectul s-a desfăşurat în Nyíregyháza în perioada 2 mai – 9 mai şi a fost organizat de către Centrul pentru Informare şi Consiliere a Tinerilor Mustárház, participând tineri din România, Ungaria,  Turcia, cărora li s-au alăturat voluntari din cadrul Serviciului European de Voluntariat din Portugalia, Spania şi Macedonia.

În cadrul proiectului participanţii au prezentat problemele de mediu cu care se confruntă ţările din care provin, managementul deşeurilor şi cum se aplică colectarea selectivă a acestora, au vorbit despre natura şi parcurile naţionale, modul în care ei văd implicarea Uniunii Europene în chestiunile de mediu, acţiunile şi iniţiativele pe care fiecare ţară le întreprinde pentru a proteja mediul.

De asemenea, tinerii au participat şi la teambuildinguri în care au aflat mai multe despre cultura şi tradiţiile fiecărei ţări participante, organizând şi o seară Inter-culturală, fiind prezentate mâncăruri, băuturi şi alte lucruri specifice fiecărei naţiuni.

Programul Tineret în Acţiune  promovează mobilitatea, iniţiativa, schimbul inter-cultural, solidaritatea între tinerii din Europa şi întreaga lume, iar obiectivul principal îl reprezintă implicarea activă a acestora  în toate domeniile vieţii sociale.


Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG