Satu Mare: „Polițiștii de la circulație trebuie să termine cu prostiile în trafic“, Lucian Diniță, directorul Direcției Rutiere din cadrul IGPR (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenții de circulație sătmăreni, alături de colegii din țară, au intrat într-un program de reinstruire în trafic la inițiativa ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș care dorește să elimine șpaga și corupția în rândul agenților de circulație. În acest sens, la nivel național, se fac demersuri pentru monitorizarea tuturor agenților care ies în control.

VEZI AICI VIDEO

Potrivit directorului Direcției rutiere din cadrul IGPR, Lucian Diniță aflat astăzi la Satu Mare, cursurile de reinstruire vizează principiile de atitudine, comportamentul, precizările privind aplicarea legii circulației și informarea pe linie de prevenire a corupției. „De exemplu vrem să transmitem fiecărui șofer care este oprit în trafic că nu trebuie să coboare din mașină și să meargă la mașina polițistului. Șoferul îi poate atrage atenția polițistului că nu are ce să caute la mașina lui“, a precizat Lucian Diniță.  Acesta a mai afirmat că se vrea o diminuare a contactului dintre agenți și participanții la trafic.
„Vrem să diminuăm, pe cât posibil, contractul direct dintre polițist și cetățean atunci când este participant la trafic“, a mai spus directorul direcției rutiere.

Dosar în atenția Parchetului 

Reprezentantul Direcției Generale Anticorupție, comisarul șef Stelian Călugăru, a afirmat că, deocamdată, la Satu Mare, există trei agenți de circulație în atenția DGA iar în cazul unuia dintre ei Parchetul face cercetări. „Este vorba despre un denunț din partea unui cetățean surprins în trafic conducând cu viteză excesivă și care a fost oprit de un polițist de la circulație care i-a pretins o sumă mare de bani“, a precizat Stelian Călugăru.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare