Satu Mare: Lipsa fondurilor afectează munca poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Lipsa fondurilor afectează munca poliţiştilor

Deficitul de personal şi fondurile insuficiente pentru alimentarea maşinilor cu carburanţi duc la o creştere alarmantă a infracţionalităţii

Deficitul de personal şi lipsa dotărilor afectează munca poliţiştilor. Şeful inspectoratului de Poliţie Satu Mare, dr. Ioan Liviu Tăut susţine că toate aceste probleme duc la o creştere alarmană a infracţionalităţii. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, furturile din buzunare au crescut cu 110% iar cele din auto cu 95%. Poliţia se aşteaptă şi la săvârşirea altor infracţiuni mult mai grave.

Principala problemă care persistă la nivelul inspectoratului sătmărean de poliţie este lipsa fondurilor pentru carburanţi. În condiţiile în care nu sunt bani pentru a alimenta autoturismele, poliţiştii sunt mai puţin vizibil pe teren. „Sunt foarte multe probleme la nivelul inspectoratului. Fondurile sunt insuficiente, poliţiştii nu pot să îşi îndeplinească sarcinile. În plus, deficitul de personal este la fel de mare“, declară comandantul IPJ Satu Mare, dr. Ioan Liviu Tăut.

La ora actuală, din schema de lucru, doar 80% dintre posturi sunt ocupate. Mai grav este că viitorul apropiat este la fel de sumbru. „Traversăm o perioadă extrem de grea, la fel ca şi în sănătate, învăţământ şi cultură. Din păcate, nu avem promisiuni că în perioada următoare se vor face angajări“, a mai spus Tăut. Acesta a mai admis că toate protestele poliţiştilor sunt justificate, neplata orelor suplimentare, neasigurarea banilor pentru plata chiriilor celor care domiciliază în alte localităţi le dă tot dreptul de a protesta.

Se aşteaptă la forme şi mai grave de infracţionalitate

Pe fondul crizei financiare, a lipsei locurilor de muncă, infracţionalitate ar putea scăpa de sub controlul autorităţilor locale. Atât poliţia cât şi celelalte organe abilitate nu exclud varianta creşterii fenomenului infracţional. „Este posibil să cunoaştem noi forme de manifestare a fenomenului infracţional“, susţine dr. Liviu Tăut.

Psihologii spun că sărăcia influienţează mult creşterea actelor de violenţă. “Cu siguranţă este printre motivele principale. Grija zilei de mâine provoacă o serie de cogniţii disfuncţionale, de gânduri negre”, a declarat psihologul Călin Secan.

În cursul primului semestru al anului 2009, infracţionalitatea stradală a înregistrat o creştere de 27%, fiind constatate 230 de infracţiuni, ponderea constituind-o furturilor cu 199 de fapte. Mai mult, numărul cazurilor cu autori necunoscuţi a ajuns la 6261, în primul semestrul al acestui an fiind înregistrate 1125 şi soluţionate alte 655. Satu Mare se află pe locul doi din ţară la infracţiuni de delapidare, pe locul trei la înşelăciuni, pe cinci la infracţiuni de fals şi pe 11 la abuz în serviciu.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”