Satu Mare: Cercetarea cerşetoare – Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Cercetarea cerşetoare – Revista presei locale

Statul român subfinanţează cercetarea, uitând de rezultatele bune pe care le-am avut în istorie  la acest capitol.

De la monopol, la sapă de lemn

Cu toate că în trecut au înregistrat rezultate excepţionale în ţară şi străinătate, staţiunile de cercetare din judeţ au fost lăsate de izbelişte. Dacă fosta staţiune de cercetare Merinos de Transilvania de la Carei a fost devalizată, iar fondul genetic se pare că a fost vândut pe bani de nimic, staţiunea de la Livada a fost lăsată în voia sorţii, fără niciun fel de fonduri de la bugetul de stat, cu toate că se află în subordinea statului român. Fondul genetic riscă să se piardă şi la Livada, acolo unde s-a dezvoltat specia de bovine Bruna de Maramures. Dintr-un efectiv de 400 de animale la nivelul anilor trecuti, în prezent au mai rămas doar aproximativ 200, titrează Gazeta de Nord-Vest.

Au fost instalați în funcții noii directori adjuncți ai DSV

Cornel Bancoș se va ocupa de probleme sanitar-veterinare, iar Carmen Claudia Ardelean cu probleme de alimentație și siguranța alimentelor După o așteptare de mai bine de două săptămâni, perioadă în care nu toate posturile de conducere erau ocupate din motive obiective, spun specialiștii, a fost completată echipa de conducere a Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, scrie Informaţia Zilei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”