Românul care şi-a vândut site-ul cu o sumă uriaşă. „Banii pe care i-am încasat nu-i văd investiţi în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorul Marius Cădar

Sătmăreanul Marius Cădar a lansat acum 11 ani un site dedicat comunităţii de pariori, iar platforma s-a dezvoltat şi a trezit interesul giganţilor din domeniu.

Marius Cădar, un investitor din Satu Mare care administrază site-ul PariuriX, a decis să-şi vândă afacerea la 11 ani după lansare.
 

„Am fost la multe conferinţe internaţionale şi ne cam cunoaştem între noi chiar şi la nivel internaţional. Am mai fost căutat să vând, dar nu am dorit asta. După ce a vândut concurentul principal, am vorbit cu un prieten că poate este timpul să iau o pauză. El a fost cel care în doar două zile a avut mai mulţi investitori foarte interesaţi. Cei care au cumpărat sunt super profesionişti, a fost uşor de discutat cu ei, dar având în vedere complexitatea proiectului, a durat câteva luni de zile până vânzarea s-a finalizat”, spune Marius Cădar.

Marius s-a apucat de pariuri în perioada liceului şi a fost atras atât de mult de acest domeniu, încât a vrut să cunoască cât mai multe secrete şi strategii. În 2016, a lansat şi o carte despre principalele strategii atunci când pariezi şi tipurile de pariuri care pot aduce bani. 

„Eu când m-am apucat acum 16 ani de pariuri am căutat carte de pariuri sportive, să văd ce pot să cumpăr. Nu am găsit nimic, erau nişte cărţi în engleză care erau în format pdf pe care am reuşit să le descarc de pe forumurile străine. Am constat că 90% dintre pariuri nici măcar nu cunosc toate tipurile de pariuri, mulţi nu ştiu ce e un pariu pe cornere, pe un handicap asiatic. Nu ştiu să facă diferenţa între diferite tipuri de pariuri. Şi aşa am ajuns să scot o carte să le explic din experienţa mea şi a multor prieteni din domeniu ce să facă şi ce să nu facă pe termen lung. Dar dacă iei cartea nu înseamnă că de azi pe mâine eşti câştigător”, declara pariorul pentru adevărul.ro în urmă cu un an. 

Între timp site-ul lui a crescut, iar în urma participării la diferite conferinţe, marile corporaţii din domeniu s-au arătat interesate să intre pe piaţa din România prin intermediul acestei afaceri pornite de la Satu Mare. În prima fază, Marius Cădar a refuzat să vândă. Asta până când a venit oferta celor de la Better Collective. Suma contractului este confidenţială, dar dat fiind faptul că Ponturi Bune, principalul site concurent, care avea o cotă de piaţă sub cea a PariuriX, a fost vândut cu o sumă situată în jurul valorii de 1 milion de euro, experţii în domeniu spun că suma încasată de Cădar este cel puţin la fel de mare. 

Conform contractului de vânzare, sătmăreanul nu va avea voie să activeze în domeniu pentru mai mulţi ani pentru a nu face concurenţă celor cărora le-a vândut proiectul lui de suflet, despre care afirmă că nu îi e uşor să se detaşeze. 

„Nu te poţi detaşa de aşa ceva, e acolo şi va fi mereu. Se schimbă doar conducerea, proiectul rămâne, ce am clădit e acolo şi va fi îmbunătăţit şi asta nu poate decât să mă bucure. Suma pe care am obţinut-o nu o văd investită în România, având în vedere instabilitatea fiscală şi problemele tot mai dese. Dar consider că poţi să faci bani indiferent de impedimente atunci când o faci din plăcere şi cu cap”, mai afirmă Marius Cădar.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile