Poliţia rutieră a acordat atenţie sporită drumurilor din zona Oaşului de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au întreprins acţiuni în care au mobilizat toate autospecialele din dotare, cu scopul de a descuraja conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Perioada sărbătorilor de iarnă este, nu de puţine ori, o perioadă tragică pe şosele din judeţ, înregistrându-se accidente grave şi foarte grave, ca urmare a creşterii valorilor de trafic în această perioadă.

Zona cu cea mai mare incindeţă a accidentelor din judeţ este Oaşul, acolo unde cei întorşi acasă de sărbători sunt implicaţi, nu de puţine ori, în accidente. De aceea şi Poliţia Rutieră acordă o atenţie sporită zonei, pentru a preveni producerea de accidente.

”Pe raza judeţului Satu Mare nu au fost înregistrate evenimente rutiere deosebite. Efectivele poliţiei rutiere au acţionat pe principalele drumuri naţionale din judeţ, s-a pus accent şi se va pune pe zona Oaşului. S-a acţionat pe două linii, pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză dar şi pe linia combaterii consumului de alcol la volan. Se va continua mai mult pe linia combaterii de alcool, dat fiind că din punct de vedere al depăşirii limitei de viteză nu se prea întâmplă din cauza condiţiilor meteorologice.”, a afirmat subinspectorul Paşolea.

Zona Oaşului este şi peste vară zona cea mai urmărită de către cei de la Poliţia Rutieră, care nu de puţine ori mobilizează în zonă toate autospecialele din dotare. Dar tot de atâtea şoferii din zonă reuşesc să se anunţe şi să scape de control. 

„Au fost şi cazuri în care i-am prins, sau au încercat să fugă şi i-am încătuşat. Vă daţi seama, omul când e cu alcoolul, se simte zmeu.Cât se poate încercăm şi noi să prevenim. Faţă de anul trecut nu au fost atât de mulţi cei care s-au întors acasă în Oaş, din alte ţări, cel puţin asta am constatat şi noi”, mai afirmă subinspectorul.

În continuare, cei de la Poliţia Rutieră atrag atenţia şoferilor cu privire la circulaţia pe drumurile publice, atât din cauza condiţiilor meteo, cât şi a faptului că multe persoane în stare de ebrietate circulă pe marginea drumurilor, fiind un pericol de a produce accidente mortale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu