Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Banat ar putea dispărea după ce drumul de acces a fost retrocedat. „O să devină doar o mare groapă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul Mărghitaş de la Anina, unul dintre cele mai pitoreşti din zona Banatului, dar şi primul lac creat special pentru turism în această zonă a ţării, în 1940, ar putea să dispară pur şi simplu.

Se întâmplă asta din cauză că în anii ’90, Primăria Anina a pierdut terenul pe care se afla drumul de acces. De atunci nu s-a mai găsit o variantă prin care să se construiască un alt drum de acces, iar problemele pe care barajul lacului le are sunt tot mai mari.

Recent, Primăria Anina a primit din partea celor de la Administratia Bazinală de Apă Banat un ultimatum. Dacă nu rezolvă problema accesului şi nu repară barajul, în trei luni de zile, lacul va fi deversat.

 “Drumul care duce la baraj a fost desfiinţat printr-o sentinţă judecătorească prin 98-99. Acum, noi trebuie să intervenim asupra barajului, cu utilaje, sunt nişte probleme acolo. Au venit cei de la Administraţia Bazinală de Apă Banat şi mi-au dat trei luni de zile să găsesc o soluţie cu drumul. Pe unde a fost înainte nu se mai poate face. Trebuie făcut acum printr-o bretea dintr-un fost drum de mocăniţă, de la liziera pădurii, şi toată zona aceea este parc national unde nu putem să intervenim. Am fost la ei, m-au trimis la Romsilva, care vrea un schimb de terenuri ce durează cel puţin un an de zile, pentru cei 900 de metri pătraţi. Aştept să vină proprietarul unde a fost drumul înainte şi mă rog de el să mă lase să intervin asupra barajului, altfel Lacul Mărghitaş o să devină doar o mare groapă”, spune Gheorghe Românu, primarul din Anina.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Banat spun că proprietarul barajului, adică Primăria Anina trebuie să obţină autorizaţia de funcţionare, iar pentru asta trebuie obligatoriu să facă reparaţiile necesare.

“E barajul celor de la Primăria Anina. Toată lumea care e deţine de baraje are datoria să le ţină în siguranţă. Barajul de acolo are probleme mari, nu îi merg mecanismele, nu îi funcţionează descărcătoarele şi din cauza aceasta nu are autorizaţie de funcţionare.  Pe noi nu ne interesează cum rezolvă cei de la Primărie cu drumul sau ce fac. Ei trebuie să obţină autorizaţia de funcţionare în regim de siguranţă a barajului, ori pentru asta trebuie făcută o expertiză şi trebuie făcute reparaţiile acolo. Acolo nu funcţionează nimic în prezent. Deversorul e sub capacitate, are eroziuni în corpul barajului şi nu prezintă siguranţă în exploatare barajul”, spune Wilhelm Szabo, inginer-şef la Administraţia Bazinală de Apă Banat .

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul