UCMR şi TMK livrează marfă de milioane în țară și străinătate. Uzinele vechi încă susțin economia județului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractele derulate pe perioada verii de cele două uzine reşiţene, UCMR şi TMK salvează economia judeţului, întrucât este vorba despre producţiile record sau în premieră pe care cele acestea le au. TMK derulează un contract cu Arabia Saudită şi produce câteva zeci de mii de tone de oţel pe lună.

În ce priveşte UCMR, uzia a exportat în premieră în Kenya un hidroagregat, iar acum are în derulare un contract pentru obiectivul de la Răstoliţa, al doilea baraj de acumulare ca mărime din ţară.

„Echipamentele ce compun agregatul au fost proiectate pentru a asigura serviciile de sistem cerute de normele europene“, a declarat inginerul Gheorghe Străin, din cadrul UCM Reşiţa.

Premieră pe piața africană
Compania UCM Reşiţa a făcut şi a pus în funcțiune recent, echipamentele hidroenergetice pentru centrala hidroelectrică Tana. Aceasta este situată la 80 de kilometri de capitala kenyană Nairobi. “Proiectul Tana presupune o noutate pentru compania reşiţeană”, a declarat Sergiu Taban, purtătorul de cuvânt al uzinei reșițene.

Aceasta constă în punerea în funcţiune a unui sistem digital modern de presiune înaltă, care îi ajută pe africani să facă economie la curent, dar nu numai. “Conceptul a fost preluat şi aplicat pentru prima dată în Kenya de către un grup de specialişti condus de ing. Cristian Aga, soluția inovatoare fiind găsită de inginerul Damaschin Pepa”, a adăugat Taban.

Avantajele utilizării soluţiei noi de regulator automat de viteză sunt numeroase: utilizarea unui volum de ulei redus, consum energetic redus, spaţiu de amplasare şi greutate redusă, siguranţă în exploatare, fiabilitate ridicată, design modern.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie