Tânărul cu care Reşiţa se mândreşte, gimnastul Flavius Koczi, a primit titlul de cetățean de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius Koczi

Flavius Koczi, medialiat cu aur la Europenele de gimnastică, a primit diploma de cetăţean de onoare al Reşiţei. Gimnastul reşiţean Flavius Koczi a devenit cetăţean de onoare al Reşiţei în urmă cu câteva luni, după ce aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care acesta urma să ajungă pe lista de onoare a oraşului de pe Bârzava.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii din mandatul trecut au aprobat şi un proiect de hotărâre care s-a referit la acordarea titlului de cetăţean de onoare şi caricaturistului Ştefan Popa Popas. Ambele proiecte de hotărâre au trecut de plen cu unanimitate de voturi. Astfel că, după ce a venit acasă cu medalii de aur şi de bronz de la Campionatele Europene ce au avut loc în Montpellier, gimnastul Flavius Koczi a fost primit de primarul Mihai Stepanescu cu diploma de cetăţean de onoare al oraşului Reşiţa.

Pregătiri pentru Olimpiadă
Titlul nu este unul întâmplător. Reşiţeanul nu numai că a reprezentat cu mândrie numele oraşului său natal, dar, pe viitor, odată încheiată cariera de gimnast, doreşte să revină în oraş.  Cel puţin, acest lucru îl susţine tânărul gimnast, care se simte onorat de primirea de acasă. „Nu este o presiune în plus pentru Londra faptul că sunt cetăţean de onoare. Din contră, sunt mândru. Doresc să mă reîntorc la Reşiţa şi să fac cinste acestui oraş. Sper să nu vă dezamăgesc!”, a declarat gimnastul de aur al României. Flavius Koczi va pleca în curând la Londra, unde va fi unul dintre cei care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2012, în perioada 27 iulie – 12 august.

„Am făcut o treabă bună la Campionatele Europene, ceea ce ne dă încredere în Jocurile Olimpice. Mă bucur mai mult că am urcat pe podium cu echipa decât pentru medalia mea. Ne-a fost greu, am fost a cincea echipă calificată. Nu credeam că vom lua medalie, dar speram. Ne dorim un rezultat bun la Olimpiadă şi la echipe, şi la individual”, a spus Flavius Koczi. Gimnastul a fost descoperit la Reşiţa, în sala Clubului Sportiv Şcolar, care este un adevărat izvor de talente, de aici plecând cele mai grele nume ale gimnasticii masculine româneşti: Răzvan Şelariu, Daniel Popescu, Alin Jivan sau Cosmin Maliţa. Colegii de antrenamente ai lui Flavius povestesc faptul că acesta a ştiut încă de mic ce îşi doreşte. Stătea în sala de antrenamente ore în şir şi era un sportiv foarte muncitor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor