Sindicaliştii schimbă grevele cu proiecte finanţate de Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătui de greve, liderii sindicali au conceput proiecte care pot aduce bani oraşului

Celebri în toată ţara pentru mişcările sindicale, foştii protestatari au îngropat securea războiului. Liderii sindicali se apucă să îi înveţe pe reşiţeni cum să îşi pornească o afacere, să construiască un site sau chiar să vorbească limba engleză.

Confederaţiile sindicale au acum o nouă preocupare. Membrii acestora scriu proiecte şi le implementează pe bani europeni. Liderii sindicatelor spun că sunt interesaţi să îi şcolească pe reşiţeni, astfel încât aceştia să aibă parte de cursuri de specializare pentru atragerea fondurilor europene.
În sprijinul acestei idei a fost scris un proiect prin care sindicaliştii din opt oraşe vor învăţa cum pot să beneficieze de fonduri UE. Biroul de la Reşiţa a fost deschis deja, iar în toamnă au loc primele cursuri. „Am plecat de la ideea experienţei pe care o avem deja ca sindicalişti. Şi prin acest proiect ne-am dorit să învăţăm personalul cum să scrie proiecte”, a spus Minel Ivaşcu, managerul proiectului implementat de Blocul Naţional Sindical. 

Îi ajută pe şomeri
La Reşiţa, şi CNS Cartel Alfa a pus în aplicare astfel de proiecte. Trei dintre acestea au primit finanţare, iar alte câteva sunt în curs de aprobare. Un exemplu este proiectul „Oportunităţi de angajare pentru şomeri prin educaţie şi informare”, derulat în Reşiţa, Bocşa, Oţelul Roşu şi Caransebeş.
În fiecare localitate, minimum 20 de şomeri au fost instruiţi şi jumătate au fost angajaţi. „Noi scriem demult proiecte. Ne-am ocupat de aceste oportunităţi şi este bine că liderii sindicali pun accent pe astfel de finanţări, care să ajute oamenii”, a spus Marian Apostol, liderul CNS Cartel Alfa Caraş-Severin.

Sindicaliştii dau lecţii de engleză şi management
Proiectul derulat de Blocul Naţional Sindical în această perioadă  este intitulat „Acces la fonduri structurale pentru partenerii sociali”. Autorii acestuia pun la punct o reţea de specialişti, pe care să îi înveţe cum să acceseze fondurile europene. Cursanţii au posibilitatea să înveţe limba engleză, procedurile de raportare sau de monitorizare, dar şi construirea paginilor web. Reţeaua de pe tot teritoriul ţării cuprinde 20 de consultanţi seniori şi câte trei consultanţi locali, în fiecare regiune. Cele opt birouri de consultare vor fi la Reşiţa, Cluj, Bucureşti, Alexandria, Constanţa, Bacău, Braşov şi Craiova. Partenerii acestui proiect sunt confederaţia patronală CONPIROM şi Fundaţiile Giacomo Brodolini şi Interconsulting.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului