„Scordotochitură“ de ştiucă: o reţetă delicioasă pentru prepararea unui peşte de râu

Reţeta de gătit ştiucă e mai mult o invenţie a cunoscutului bucătar bănăţean Uica Mihai, care a profitat de cadoul pe care i l-a făcut un vecin pescar şi a încropit o bunătate de mâncare.

Uica ne-a dezvăluit care sunt secretele care fac din ştiucă unul dintre cei mai gustoşi peşte pe care îi poţi pune pe masă, indiferent de momentul zile.

“A venit un vecin cu patru ştiuci fumurii din congelator. Gata spintecate şi curăţate, erau cam cât braţul până la cot de lungi şi cântărind cam la jumate de kil. Şi m-a provocat să le gătesc pre dânsele până trage el neşte vin din butoi şi îşi aduce două borcane să se îmbucure de marinata noastră de ciuperci. Aşa că am pus ştiucile în bucătărie să iasă frigul din ele şi am hotărât să fac o îmbinare de scordolea cu tochitură de peşte că merge destul de repede şi nici nu cere mare chin.

Am umplut pe jumătate o oală cinci litri cu apă rece, deasupra am priponit ciurul de cernut făina şi am îngesuit acolo câte două ştiuci pe rând. Am pus capac deasupra şi am dat flacăra la aragaz la maximum. În şapte minute toată carnea a căzut de pe oase şi a rămas şira spinării peştelui ca un piaptăn lucios şi alb de pieptănat barba lui Dumnezeu.

Am adunat fărâmiturile şi le-am pus să se răcească într-o copăiţă de lemn de dud şi am băgat un sfert de kilogram de miez de nucă în cuptor, în tava stropită cu ulei de măsline să se coacă frumos şi să prindă gust. Şi când le-am scos de acolo, le-am frecat în palme suflând asupra lor ca să îşi piardă coaja. Apoi le-am fărâmat pe planşeta de tăiţei cu sucitorul până s-au făcut zdroburi mici ca ochiul melcului din vârful coarnelor. Şi am aruncat nuca în găvanul de lemn peşte ştiuca fărâmiţată.

Între timp le-am osândit pe neveste că tot nu aveau nimic de lucru şi beau cafea şi ghiceau viitorul în ceşti, de parcă nu ar şti ce le aşteaptă în viaţă având nişte bărbaţi ca noi. Ele au curăţat două căpăţâni de usturoi şi l-au bătut în piua de lemn cu ulei de măsline până s-a făcut o cremă galbenă cu luciu. Iar eu la tocător am trecut cu osârdie supt cuţit doi pumni de ciuperci din marinată. Iar în tava unde s-au copt nucile am pus zaruri mici de pâine la cuptor să se prefacă în crutoane.

Şi atunci amestecul de ştiucă, ciuperci, usturoi, nuci şi crutoane l-am amestecat doar uşurel cu sare, piper şi busuioc uscat. Am avut grijă să nu se amestece alandala ci să se facă un morman în care să poţi defini fiecare bucătură. Am mai dat pe deasupra cu sos de soia şi rondele de ardei bulgăresc nu prea iute. Şi am închipuit un platou pe care am aşezat mai întâi salată verde tăiată în fâşii ca tagliatelele, nişte cubuleţe de gogoşar roşu scos din borcan şi am stropit patul acesta cu marinata mea, suc de lămâie, sare şi piper.

Am pus scordotochitura grămăjoare acolo şi am mai stropit-o şi pre dânsa o dată cu ulei de măsline şi suc de lâmăie dar nu prea mult ca să nu se bată cu usturoiul. Pită prăjită lângă - au făcut-o tot nevestele - şi vinul acela tulburel, gălbui şi uşor acidulat, parcă purtând o amăreală de pelin s-au împăcat cu îmbinarea asta, că s-a golit tipsia fulgerător şi bocala cu vin (de trei litri) aşijderea. Asemenea improivizaţii devin bunătate, dacă ai cresută în tine foamea de la muncă ostenitoare, aer curat şi vodcă bună.“