Scandalul de pe Semenic ajunge pe masa oficialilor de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii judeţului încearcă, pe toate căile, să autorizeze construcţia ilegală din rezervaţie. Discuţiile dintre reprezentanţii Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Semenic şi şefii de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin a durat aproape opt ore. Astfel că, sunt o serie de măsuri care trebuie luate de urgenţă.

Discuţiile au avut loc ieri şi aveau rolul de a găsi o soluţie pentru şantierul demarat ilegal de Consiliul Judeţean pe Semenic, într-o arie protejată. Reprezentanţii Parcului Naţional Semenic nu acceptă vandalizarea rezervaţiei şi Garda de Mediu a constatat că s-a deschis ilegal şantierul. În loc să refacă ceea ce au distrus, şefii judeţului au spus că încearcă, pe toate căile, să legalizeze şantierul.

Discuţii degeaba

Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Semenic, format din 11 specialişti în protecţia mediului, a discutat ieri, mai multe ore, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Administraţia judeţeană a demarat, total ilegal, din septembrie 2009, un şantier pe Semenic. Discuţiile de ieri, care au durat mai multe ore nu au dus la nicio rezolvare clară a problemei. Avizul de construire nu a fost dat de membrii consiliului, care au cerut să fie respectate anumite măsuri. „Măsurile trebuie puse în aplicare cât mai repede. Trebuie refăcut proiectul tehnic, astfel încât să nu se mai construiască în turbărie, canalul de drenaj trebuie astupat. Cât mai repede, trebuie întocmit un plan de măsuri pentru a nu distruge ce a mai rămas din turbăria activă din zonă”, a declarat Silviu Constantin, preşedintele Consiliului Ştiinţific. „Vom face unele modificări în proiect şi vom rezolva problema canalului de drenaj“, susţine Ianăş Roşeţi, directorul Direcţiei Administrării Domeniul Public şi Privat din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Reprezentanţii CJCS au mai spus că se vor adresa Uniunii Europene pentru a găsi o rezolvare, în situaţia în care Consiliul Ştiinţific al Parcului Semenic nu va aproba construcţia cabanei Salvamont. „Cabana de protocol de pe Semenic este o construcţie imensă cu 18 camere. Are susţinerea ministrului Udrea, care a aprobat 1,5 milioane de euro pentru construcţie”, spune o sursă din CJCS a cărei identitate o vom proteja.

Întârziere
Garda de Mediu a oprit lucrările după jumătate de an.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”