Ruta Oraviţa-Anina, scoasă la licitaţie fără ca investitorii să fie interesați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este prima cale ferată din România scoasă la mezat. Numărul mic de călători a făcut ca traseul să nu mai fie rentabil pentru CFR.

Traseul feroviar Oraviţa–Anina este recunoscut în Europa pentru frumuseţea peisajului şi vechimea construcţiei, obiectivul fiind şi unul dintre cele mai vechi de pe continent. Vestea proastă pentru turiştii care au vizitat acest obiectiv este că cei de la CFR au tot felul de idei referitoare la soarta obiectivului.

De la închidere şi până la privatizare, oficialii companiei le-au încercat pe toate. „Secţia de circulaţie Oraviţa-Anina este inclusă în infrastructura feroviară interoperabilă şi nu face obiectul prevederilor legate de închiriere“, asigură acum Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR“ SA.
Cu toate acestea, la începutul lunii mai, oficialilor de la CFR le-a venit altă idee ca să scape de prima linie de cale ferată din ţară. „Compania Natională de Căi Ferate CFR SA organizează, la Bursa Română de Mărfuri, etapa a IV-a de licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 13 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile“, potrivit postării făcute de CFR, pe siteul oficial al companiei.

Pe lista secţiilor neinteroperabile aflate pe raza sucursalei Timişoara figurează şi Oraviţa – Anina. „CNCF CFR SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011“, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan. 

Monument de Clasă A
Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional  Caraş-Severin spun că această rută este una foarte importantă pentru judeţ, mai ales că la construirea căii ferate au contribuit oameni din toată zona. „Pe lângă faptul că este o zonă unicat în ţară şi nu numai, trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii au contribuit la realizarea acestui monument“, a explicat Dana Bălănescu, consilier superior de cultură.

Directorul instituţiei, Liubiţa Raichici, a precizat că, după ani de eforturi, linia a fost pusă pe lista de aşteptate a UNESCO, instituţie de la care aşteaptă să primească finanţare. „Ne-am luptat constant să reuşim să punem acest monument, de Clasă A, adică foarte valoros, pe lista de aşteptare a forului. Sper ca în viitorul apropiat să primim finanţare pentru el“, a spus directorul DCCPCN.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG