Reşiţa începe să respire: suedezii de la Autoliv deschid o fabrică în care vor lucra cel puţin 1.000 de muncitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu un şomaj ridicat, o pierdere de mai mult de un sfert din numărul de locuitori şi mult îmbătrânită Reşiţa are nevoie de investitori ca de oxigen.

În ultimii şapte-opt ani, nicio firmă importantă nu a bătut la porţile administraţie locale din Reşiţa pentru a deschide o fabrică, iar în lipsa locurilor de muncă, tot mai mulţi reşiţeni au luat drumul străinătăţii sau au ales să plece spre alte oraşe din vestul ţării, unde se găseşte mai uşor de lucru.

Lucrurile încep să se schimbe, iar cei care sparg gheaţa sunt suedezii de la Autoliv, aflaţi într-o continuă căutare de forţă de muncă. ICCO Braşov ridică pentru Autoliv o hală de 7000 metri pătraţi, plus un centru de cercetare. Aici ar urma să lucreze aproximativ 1000 de muncitori, care se vor alătura celor aproape 10.000 de români care sunt angajaţi în fabricile Autoliv din Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe şi în cele două centre de inginerie şi dezvoltare din Braşov şi Timişoara.

Compania produce centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbaguri şi volane, pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault, Ford sau Daimler.

Autoliv, în căutare permanentă de muncitori

Autoliv tatonează Reşiţa de mai mulţi ani. În cadrul Diviziei de Textile din Lugoj, înfiinţată în anul 2007, se  produce partea textilă a airbag-ului, proces în care sunt angrenaţi peste 3000 de angajati. Odată cu creşterea volumelor, în 2013 a fost deschis punctul de lucru din Reşiţa, aparţinând Diviziei din Lugoj. Rezultatele obţinute în cei peste trei ani de activitate au făcut ca în prezent numărul angajaţilor de aici să treacă de 800, prin urmare, a apărut şi nevoia unui nou spaţiu de producţie. Hala pentru Autoliv ar urma să fie inaugurată chiar în această toamnă.

“Dacă în anul 2015 am inaugurat o nouă hală de producţie la Lugoj, în 2016 ne-am propus să mutăm activitatea din Reşiţa într-un sediu nou. Clădirea în care funcţionăm în prezent este veche, iar structura ei nu permite o reabilitare corespunzătoare. Mutarea în noul sediu va avea loc în această toamnă, data exactă fiind legată de obţinerea autorizaţiilor necesare pentru desfăşurarea proceselor de producţie”, declară Ionel Fierbinţeanu, Country Manager Autoliv România

Încă trei companii, interesate de Reşiţa

Primarul Ioan Popa spune că investiţiile sunt singura şansă ca Reşiţa să renască. “Pe cei de la Autoliv i-am asigurat de tot sprijinul nostru pentru investiţiile pe care le vor face la Reşiţa şi sper să aibă o colaborare bună şi cu universitatea, pentru că dânşi au şi birouri de cercetare în România. În ceea ce priveşte parcul industrial, mai sunt în discuţii cu trei companii. Una este foarte mare şi două sunt mai mici, dar nu ar fi corect să le divulg la ora asta numele, până nu se concretizează o înţelegere. Lucru important e că, după opt ani de zile, zona industrială a fost inaugurată, pentru că a stat goală şi Primăria a plătit paza 120 de mii de euro pe an şi vreo 50 de mii de euro pentru curent”, spune Popa.

Primarul Reşiţei crede că în momentul în care vor fi mai multe companii care vor deschide puncte de lucru în muncipiul de pe Bârzava, automat se vor putea înregistra şi salarii mai mari. În momentul de faţă, Autoliv plăteşte ca salariu de încadrare pentru muncitori 1.400 de lei, plus tichete de masă, ore suplimentare plătite şi prime de sărbători.

“Am văzut deja cârcotaşii că spun că salariile sunt mici. O companie de genul asta pune presiune pe toate celelalte companii din oraş şi nimic altceva nu va putea creşte salariile decât sistemul concurenţial puternic. Dacă cineva îşi imaginează, că va veni o firmă în Reşiţa să dea salarii de 2000 de euro pe lună, se înşeală. În toate oraşele, care au avut succes în investiţii, singura chestiune care a dus la creşterea salarilor a fost sistemul concurenţial puternic”, susţine Popa.

Reşiţa a pierdut mai mult de un sfert din populaţie

Reşiţa este unul din oraşele româneşti care a pierdut un număr mare de locuitorii. Se află pe locul al doilea, după Braşov, într-un top al depopulării, cu 29.381 de locuitori mai puţin, adică o pierdere de peste 26 de procente.

Primarul Popa spune că la nivelul administraţiei locale se caută soluţii pentru a stopa acest fenomen.“Eu mi-am propus să lansez un sistem de burse pentru elevii din afara Reşiţei care se înscriu în liceele tehnologice. Pentru a-i sprijini cu costurile de cămin şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, încercăm să atragem din afara judeţului tineri în oraş, care să urmeze liceele tehnologice şi şcolile profesionale,  pentru că avem o lipsă în acesastă zonă. La noi este debalansată Reşiţa, sunt mai multe licee teoretice decât tehnologice, când ar trebui să fie invers", susţine Popa, care crede că prin aceste acţiuni va reuşi să dinamizeze şi să întinerească oraşul.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie