Povestea unei evadări din cauza depresiei. Mihai Mărginaş a ajuns înapoi după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Mărtinaş, evadat de la Penitenciarul Bârcea Mare din Deva, a fugit pentru că era depresiv şi dorea să ajungă la tatăl său natural. Tânărul de 25 de ani a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de poliţiştii cărăşeni, în comuna Berzovia, după trei zile de căutări.

Povestea lui Mihai Mărtiaş nu se deosebeşte cu mult de altele, în care protagoniştii încep de tineri incursiunea în „domeniul” infracţiunilor. Mărtinaş, care provine dintr-o familie destrămată, s-a specializat în furtul de maşini.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, tatăl natural al evadatului s-a stabilit în comuna Berzovia, din Caraş-Severin în urmă cu ani buni, fără să păstreze legătura cu fiul său. Mihai a fost crescut doar de mamă, într-o comună din apropierea Sibiului. Bărbatul, care se afla în închisoare de aproximativ o jumătate de an, fusese condamnat la patru ani de puşcărie din cauza furturilor de maşini în care a fost implicat.

În ziua evadării, a fost acceptat să muncească la scos de cartofi, iar una dintre cauzele posibile ale gestului său ar putea fi depresia, întrucât potrivit anchetatorilor, Mihai Mărtinaş accepta cu greu regimul de detenţie la care a fost condamnat, deşi este vorba despre un penitenicar cu regim semideschis. „Înaintea evadării, deţinutul era păzit de un gardian şi de către un alt condamnat în sistem fără pază. A solicitat permisiunea de a merge la toaleta amenajată, însă nu a mai revenit.

Alertaţi, poliţiştii au activat un plan de acţiune în vederea depistării deţinutului. Mai multe filtre au fost înfiinţate pe şoselele din judeţul Hunedoara, iar faţă de evadat am solicitat darea în urmărire naţională şi în consemn la frontieră”, a declarat vineri Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Evadat din răzbunare 
Pentru că tatăl său natural este stabilit de mai mulţi ani în comuna Berzovia din Caraş-Severin, poliţiştii cărăşeni au stat cu ochii pe locuinţa acestuia. Surse apropiate anchetei explică gestul tânărului ca fiind unul de răzbunare. Mihai ar fi vrut să-i aducă poliţia pe cap părintelui care l-a părăsit în copilărie. „Rezultatul cercetărilor desfăşurate de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin nu a întârziat să apară şi tânărul a fost prins de poliţişti chiar în faţa locuinţei tatălui său din comuna Berzovia în jurul orei 24.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a spus Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Evadatul a hoinărit pe dealuri două zile, după care a luat decizia să ajungă la Berzovia. „Tânărul a declarat că el a dorit să ajungă acasă la Sibiu, însă necunoscând drumul, fiindcă cea mai mare parte a distanţei până la Berzovia a parcurs-o pe jos prin pădure, a ajuns la tatăl său, nefiind într-o relaţie prea strânsă cu acesta”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Poliţiştii l-au reţinut şi îl vor preda penitenciarului, ca să îşi ispăşească pedeapsa până la capăt.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare