O femeie riscă să ajungă după gratii pentru că şi-a însuşit 9.000 de euro, pe care i-a găsit când căuta printre gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA

O femeie din Caraş-Severin, care căuta resturi de mâncare printre gunoaie, are dosar penal şi riscă să stea după gratii un an şi trei luni de zile pentru că şi-a însuşit suma de 9.000 de euro, găsită la tomberon.

Poliţiştii din Bocşa au fost anunţati de către un bărbat că, prietena sa, a aruncat din greşeală o haină în care se aflau banii.

“Colegii noştri s-au mobilizat  şi au făcut cercetările, iar în mai puţin de o zi au reuşit să afle cine a umblat şi cine a căutat în gunoaiele din zonă. Bocşa e un oraş mic, unde oamenii se cunosc între ei, aşa că femeia a fost identificată repede şi prejudiciul a fost recuperat în totalitate. O parte din bani îi avea asupra ei, iar o parte îi lăsase soacrei”, ne-a declarat cms. şef Dinu Nicorici, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Poliţiştii atrag atenţia, că oricine găseşte bunuri are obligaţia legală de a le preda proprietarului sau, dacă nu se cunoaşte proprietarul, să le predea autorităţilor, în termen de zece zile.. În caz contrar, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie