O familie din blocul explodat de la Reşiţa îşi cere eutanasierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan şi Elena Boureanu îşi cer eutanasierea FOTO CRISTIAN FRANŢ

Bărbatul spune că este diabetic şi că a muncit toată viaţa pentru locuinţa pe care a fost forţat de împrejurări să o părăsească.

Elena Boureanu şi fiul acestuia, Florin, spun că susţin ideea capului familiei, de a cere eutanasierea. Oamenii spun că au aflat că Primăria ar vrea să-i mute şi se tem să nu ajungă în cartiere rău famate. Mai mult, cei doi au crescut şi fetiţa vecinei lor, Cornelia Munteanu, de care sunt foarte legaţi şi nu vor să se despartă. 

Mama fetiţei spune că aceasta nu se poate adapta la noile condiţii de trai şi plânge mereu după jucăriile şi căsuţa ei. 

„Domnul şi doamna Boureanu au crescut-o pe fetiţa mea de mică. Domnul Boureanu este un om foarte echilibrat şi serios, nu credeam că-l voi auzi vreodată să-şi ceară eutanasierea. Probabil îl influenţează şi starea fetiţei, care nu s-a adaptat, plânge mereu, cere acasă, nu suportă mâncarea, laptele sunt obligată să-l ţin la geam“ povesteşte Cornelia Munteanu.


Familia Munteanu lucrează la compania de transport local, ca şi familia Boureanu. Bătrânul Ioan Boureanu a fost toată viaţa şofer de autobuz, până în anul 2000, când a ieşit la pensie de boală.

Autorităţile locale spun că spaima oamenilor este exagerată, deoarece Primăria Reşiţa le menţine adăposturile până vor putea reveni la casele lor, indiferent de cât timp vor avea nevoie pentru aceasta. Recent, expertiza efectuată la blocul explodat arată că structura de rezistenţă a blocului este afectată şi acesta nu este locuibil. Tocmai de aceea la această oră niciun apartament din cele 10 etaje ale blocurilor nu are nici o conexiune de utilităţi, gazul, energia electrică şi termică, dar şi apa fiind sistate.

Rămâi pe resita.adevarul.ro pentru a citi şi alte poveşti ale familiilor din blocul explodat.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!