Nume mari pe scena din Poiana Lupului a celui mai important festival de jazz din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gărâna Jazz Festival revine, între 11 şi 14 iulie, cu cea de-a 23-a ediţie a celei mai importante manifestări de gen din România. De această dată, organizatorii au pregătit un program complex, care, pe lângă concertele de jazz, cuprinde şi alte activităţi.

Patru zile în Semenic, patruzeci de trasee de mountain bike, zeci de kilometri de lacuri, păduri, cer deschis. Şi JAZZ. Mult jazz, cel mai bun jazz de azi. Aşa definesc evenimentul pe care l-au pregătit organizatorii Festivalului de Jazz de la Gărâna

Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu, Jeff Berlin, Dennis Chambers, John Surman, Luiza Zan, Giovanni Guidi, Thomas Morgan, Bobby Previte, Grégory Privat, Renaud Garcia-Fons & Dorantes, Jacky Terrasson, Paolo Fresu & Lars Danielsson, Maciej Obara şi Per Mathisen se numără printre artiştii pe care poţi vedea pe scena din Poiana Lupului

Programul complet, care poate fi consultat aici, este unul complex cu multe trupe şi artişti de valoare, din întreaga lume.

“La Gărâna 2019 vei explora şi jazz românesc alături de cei mai buni muzicieni români, în concerte-experiment. ROMANIAN JAZZ MEETING, aflat la a 3-a ediţie, este momentul în care îşi dau întâlnire cei mai de seamă reprezentanţi ai jazzului autohton şi este găzduit de scena din Poiana Lupului şi de Hanul La Răscruce, locul care păstrează energia şi libertatea de acum 22 de ani, de la prima ediţie a festivalului”, spun organizatorii.

Aşadar, vineri, 12 iulie, pe scena din Poiana Lupului, apreciatul chitarist timişorean Horea Crişovan şi una dintre cele mai în vogă trupe jazz din Timişoara, JazzyBIT, prezintă în cadrul Romanian Jazz Meeting un proiect care s-a născut anul trecut, când au cântat pentru prima oară împreună pe scena Timişoara Jazz Festival 2018. O combinaţie energică de jazz şi rock, presărată pe alocuri cu blues, latin şi funk. Seara se va încheia cu un concert de jazz ambiental, tot la scena mare: trompetistul Petre Ionuţescu şi artistul vizual Daniel Dorobanţu vor construi o instalaţie multimedia inspirată de pădurile ce înconjoară Gărâna, un mediu muzical-vizual feeric ce va prinde viaţă după miezul nopţii.

Sâmbătă, 13 iulie, pe scena de la Hanul La Răscruce, cântăreaţa şi compozitoarea Luiza Zan şi chitarisul Iulian Pavelescu prezintă Afrodizzy - un experiment dinamic, cu vibraţii afro, jazz, funk şi soul, în care publicul are un rol cheie. Doi muzicieni, doi prieteni, îşi propun să testeze optimismul publicului, dar şi încrederea acestuia într-o lume un pic mai bună, cel puţin pentru câteva zeci de minute. În aceeaşi zi, saxofonistul Cătălin Milea aduce pe scenă “Jazz on Pink Floyd”, împreună cu pianistul Albert Tajti, contrabasistul Michael Acker şi bateristul Iulian Nicolau - un concert tribut adus celebrei trupe Pink Floyd.

Sorin Zlat, unul dintre cei mai valoroşi pianişti de muzică jazz ai noii generaţii de artişti români, prezintă “The Land of Dreams”, alături de Gianni Gagliardi (Spania) - saxofon, Gianluca Renzi (Italia) - contrabas şi Iulian Nicolau (România) – baterie. Vom asculta cool jazz, post-bop, latin, avant-garde, duminică, La Răscruce. Biserica Catolică din satul Văliug găzduieşte trei concerte ce vor avea parte de o acustică deosebită. Acestea vor fi suţinute de pianistul Raul Kusak (vineri, 12 iulie), muzicianul electronic Rodion G.A. (sâmbătă, 13 iulie) şi Adrian Schwartz-Dinu & Horea Crişovan (duminică, 14 iulie).

Biletele şi abonamentele pentru festival pot fi cumpărate online prin bilete.ro şi www.garana-jazz.ro, dar şi de la faţa locului, din Poiana Lupului. 

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”