Mistreţii vânaţi de frica pestei porcine pot ajunge în frigiderele populaţiei. O direcţie silvică i-a scos la vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ciprian Floare

Direcţia Silvică Caraş-Severin a avut de vânat în acest an 125 de porci mistreţi. După apariţia pestei porcine în România, cota a fost suplimentată cu încă 49 de porci.

Reprezentanţii direcţiei au decis să vândă carcasele porcilor vânaţi populaţiei, la preţul de 1,5 euro/kg, prin ocoalele silvice sau direct de la Direcţia Silvică Caraş-Severin.  

Porci sunt vânaţi, însă carnea este vândută doar după ce se fac toate analizele necesare pentru a se constata dacă este bună de consumat.

“Noi suntem în zonă neafectată de virus, dar avem obligaţia ca din toţi mistreţii care se împuşcă să trimitem probe la laboratorul judeţean, pentru analize. Numai după ce primim avizul specialiştilor putem da mistreţii în consum. Noi vindem aceşti mistreţi, evisceraţi şi în blană. Nu vindem carne la kilogram, pentru că nu suntem autorizaţi să procesăm vânatul. De la împuşcare şi până la primirea avizelor, mistreţii sunt ţinuţi în spaţii firgorifice pe care le avem. Cei care doresc să cumpere se pot adresa ocoalele silvice din zonele lor, fie direct la noi”, a declarat Traian Roşu, de la Direcţia Silvică Caraş-Severin

Şi vânătorii de la AJVPS au de vânat circa 1.000 de mistreţi în acest an, însă aceştia nu comercializează carnea. Georghe Ciobanu, directorul AJVPS Caraş-Severin spune că porcii vânaţi sunt analizaţi şi sunt împărţiti conform legii în cadrul asociaţiei.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători