Loredana Ohâi, cea mai bună sportivă din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana este mândră de medaliile pe care le-a obţinut.

Judoka de la Clubul Sportiv Energetica din Caransebeş a câştigat medalia de bronz la Campionatele Europene de juniori. Eleva lui Ion Radu a schimbat tradiţia ultimilor ani, când titlul de cel mai bun sportiv al judeţului a fost înmânat unui reprezentant al secţiei de lupte.

Direcţia pentru Sport şi Tineret (DST) Caraş-Severin a dat astăzi publicităţii topul celor mai buni sportivi ai judeţului în anul 2010. Medaliată cu bronz la categoria 57 de kilograme, la Campionatele Europene de juniori din Bulgaria, Loredana Ohâi a fost desemnată sportivul anului în Caraş-Severin.


Judoka în vârstă de 18 ani i-a devansat în ierarhia superlativelor sportului din judeţ pe luptătorii Andrei Franţ (locul 5 la Campionatul Mondial de juniori de la Budapesta) şi Alina Vuc (locul 3 la Campionatul European de cadeţi de la Sarajevo), ambii de la CSM Reşiţa. „A fost cel mai bun an al meu de până acum. Am obţinut cele mai bune rezultate, dar am şi muncit foarte mult. Este prima mea medalie la un campionat european. Putea fi şi mai colorată, e drept, dar trebuie să mă declare mulţumită şi cu cea de bronz. Am mai fost în topul celor mai buni sportivi din judeţ, dar pentru prima dată mă aflu în frunte. Sunt fericită”, a declarat Loredana Ohâi. „A câştigat tot anul acesta, campioană naţională la categoria ei, vicecampioană de tineret, medaliată la europene. A fost un an excelent şi aştept să depăşească performanţa aceasta în 2011”, a spus antrenorul Ion Radu.


Ca orice campion care se respectă, Loredana visează mult mai sus. „Mi-am propus ca în 2011 să mă întorc cu medalii de la Campionatul European şi de la Campionatul Mondial, dacă se poate, de aur”, a mai spus sportiva.

Loredana este extraordinară. Este de aur, dar orice greşeală costă. Putea fi şi mai sus.
Ion Radu, antrenor Energetica

Nu întâmplător e cea mai bună sportivă din judeţ în 2010. Are deja o valoare internaţională.
Liliana Dacia, director DST

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum arată locuința unui nepalez care a muncit 4 ani în România. Reacția românilor la imaginile de la revenirea acasă
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”