Lavinia Scutaru este biologul altruist care salvează copiii Reşiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia Scutaru

Tânăra este de patru ani membru în Organizaţia „Salvaţi Copiii” din Caraş-Severin, iar timpul liber şi-l dedică problemelor cu care se confruntă minorii. Lavinia a auzit de Organizaţia „Salvaţi Copiii” încă din clasele I-IV, atunci când la şcoală a studiat materia opţională referitoare la drepturile pe care le au.  

Profil:

Născută. 18.04.1994
Studii. Clasa a X-a, ştiinţele naturii, Liceul „Traian Lalescu”, Reşiţa
Familie. O soră mai mică

Altruistă din fire, tânăra s-a gândit să se alăture persoanelor care îşi ocupă timpul într-un mod constructiv. „Nu am putut să mă alătur imediat celor din organizaţie pentru că eram prea mică. Aşa că am mai aşteptat să devin membru până prin clasa a VI-a, atunci când am aderat oficial la organizaţie”, povesteşte Lavinia.

Pentru că a simţit nevoia să se implice cât mai mult în viaţa celor mici, dar şi pentru că detestă lucrurile superficiale, tânăra nu a stat pe gânduri atunci când a venit vorba să se specializeze în acţiunile de voluntariat. „Am participat la două cursuri de formare, după care conceptul de voluntar s-a concretizat în mintea mea pentru că am început chiar să îl aplic prin munca efectivă cu cei care au nevoie de sprijin”, spune Lavinia.

În plus, tânăra relaţionează prin joc şi cu elevii din ciclul gimnazial, pe care îi învaţă cât de importante le sunt drepturile şi, mai mult decât atât, le explică cât de esenţial este să lupte pentru ceea ce li se cuvine. „Chiar în această perioadă sunt implicată într-un program  prin care eu şi colegii mei, voluntari, îi ajutăm pe cei mai mici decât noi să ştie ce au de făcut atunci când le sunt lezate drepturile”, povesteşte tânăra.

Pasionată de artă

Oamenii altruişti sunt sensibili din fire de cele mai multe ori, iar această caracterizare i se potriveşte şi Laviniei, care este implicată şi în proiectul de teatru al Liceului „Traian Lalescu”. „M-am alăturat trupei BODRI pentru că iubesc limba franceză, iar tot ceea ce facem cu trupa este chiar în limba mea preferată. Şi cred că este un mod plăcut şi relaxant de a-mi petrece timpul liber”, spune Lavinia, care s-a alăturat trupei încă din clasa a IX-a şi nu regretă nicio secundă decizia ei.

„Dimpotrivă, pot spune că decizia m-a ajutat la evoluţia mea personală, ca om, pentru că am avut ocazia să iau parte la două schimburi de experienţă care m-au determinat să raportez valorile pe care noi le avem, la cele ale belgienilor. Asta pentru că am ocazia să stau în Belgia pentru o săptămână şi să descopăr obiceiurile şi viaţa lor”, subliniază tânăra. Visul Laviniei este ca atunci când termină liceul să devină medic şi să salveze vieţile celor care o înconjoară.

Întrebări şi răspunsuri

În ce alte organizaţii mai eşti implicată?
Sunt membru al Organizaţiei Crucea Roşie din vara trecută. Am participat la un concurs de prim ajutor şi aşa am ajuns să şi activez ca membru. De asemenea, mai fac parte şi din Centrul de voluntariat Reşiţa.
Ce te impresionează la copiii din ziua de azi?
Deşi sunt şi eu un copil, pot spune că lucrând cu alţi copii, mai mici decât mine, m-a impresionat gradul lor de implicare şi dorinţa lor de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre ceea ce îi interesează. Acesta este un semn pozitiv pentru că înseamnă că nu vor rămâne indiferenţi la problemele sociale, atunci când vor creşte.

Ce-i place
„Îmi place să mă implic în cât mai multe activităţi. Îmi place să creez un mediu plăcut în jurul meu şi să îmi fie recunoscute meritele. Îmi place vara pentru că pot să petrec timpul liber în natură”.

Ce nu-i place
„Nu îmi plac persoanele superficiale, nu îmi place să pierd timpul aiurea. De asemenea, nu îmi place să creez sau să mă implic în conflicte, indiferent de ce tip ar fi ele”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”