Larisa Bagiu este majoreta care vrea să fie avocat
0Tânăra reşiţeancă este ambiţioasă şi crede că trebuie să lupţi ca să poţi construi ceva durabil, aşa cum este o echipă de majorete. Larisa Bagiu este elevă în clasa a XI-a, la Liceul Teoretic „Traian Vuia”, în clasă de matematică-informatică şi speră ca la finalul studiilor liceale să poată opta pentru o carieră de avocat. În acelaşi timp, tânăra este o fire sportivă şi face parte din trupa de majorete a echipe
De mai bine de doi ani, tânăra încurajează echipa reşiţeană şi spune că şi în acest sezon vrea să continue lângă fetele din echipă. „Am început în toamna anului 2008. Am mers împreună cu o colegă şi am fost admise la preselecţie. La început a fost mai greu, îmi era ruşine pentru că nu o cunoşteam pe doamna antrenoare, nu m-am acomodat cu fetele şi o perioadă nu mi-a fost uşor”, a spus eleva.
A luptat pentru visul ei
Au urmat apoi zeci de ore de antrenamente şi, treptat, Larisa a ajuns la nivelul colegelor. Deşi au fost şi momente mai tensionate, tânăra nu a renunţat la pasiunea sa şi a mers mai departe. „Înainte de primul meci, am aflat că este posibil să fiu dată afară împreună cu încă câteva dintre noi, dacă nu ne descurcăm bine”, a spus aceasta.
Reşiţeanca a trecut şi de această probă şi a rămas în echipa. De atunci, se bucură de fiecare rezultat bun alături de prietenele sale şi de antrenoarea echipei. „La primul meci am trăit o emoţie pe care nu am mai simţit-o până acum. A fost extraordinar să vezi mii de persoane cu ochii îndreptaţi spre tine şi apoi să auzi ropotele de aplauze”, a spus Larisa.
Din acel moment, a rămas alături de echipă şi, deşi îşi doreşte o carieră de avocat, tânăra spune că nu renunţă la pasiunea sa şi se pregăteşte de un nou sezon, alături de echipă. „După terminarea liceului aş vrea să merg la Timişoara şi să urmez Facultatea de Drept”, a încheiat aceasta.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cel mai bun rezultat?
Anul acesta, cel de la Braşov, unde echipa UCM Reşiţa a câştigat pentru prima dată în faţa echipei HCM Constanţa. Am fost alături de echipă şi am putut vizita şi câteva obiective turistice din zonă.
Ce este cel mai greu în munca de echipă?
Cel mai greu este să înveţi să accepţi zilele proaste ale fiecăreia şi în cazul în care trebuie, să munceşti de 10 ori în plus, chiar şi pentru una singură.
Cum este munca în echipă?
Orice echipă necesită muncă, este frumos şi antrenant, dar totul necesită şi concentrare şi, mai ales, e important să ne sincronizăm.
Profil
Născută. 5.08.1993
Studii. Liceul Teoretic „Traian Vuia”.
Ocupaţia. Elevă.
Familia. Singură la părinţi.