Jandarmii reşiţeni sunt acuzaţi de galerie că interzic arborarea tricolorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Guşcă, liderul galeriei din Valea Domanului, spune că jandarmii i-au interzis să afişeze tricolorul la partida de vineri, dintre FCMS Reşiţa şi FC Vladimirescu

Un mic incident din debutul partidei de vineri a luat amploare după ce s-a descoperit că însuşi drapelul naţional ar fi fost în centrul unui scandal dintre suporteri şi jandarmi. „Cu câteva minute înainte de începerea partidei a venit la mine şeful de dispozitiv al firmei de pază, Adi Caracoancea, cu jandarmii şi mi-au spus că, la indicaţiile preşedintelui clubului de fotbal, trebuie să dăm jos steagurile arborate. Nu înţeleg ce au căutat jandarmii, când aceştia prin lege nu au competenţe pe teren la astfel de cazuri şi, mai ales, ce au cu drapelul naţional! Oricum nu l-am fi dat jos! Am mers însă la observatorul delegat de FRF la această partidă şi acesta a spus că nu este nici un fel de problemă cu steagurile arborate“ a declarat Marcel Guşcă, liderul galeriei rosso-nero. Inspectorul şef al IJJ CS; lt.col. Sorin Axenti, neagă însă intervenţia. „Nu i-a spus nimeni aşa ceva! I s-a atras doar atenţia că, potrivit Legii 4, organizatorul partidei a stabilit un loc special pentru galerie“.

E greu de crezut că un militar al Statului Român este deranjat de tricolor. Poate a înţeles Marcel Guşcă eronat spusele jandarmului, cert este, însă, că prin astfel de atitudini Jandarmeria toarnă gaz pe foc inutil, deoarece ordinea pe stadion o face firma de pază, iar Jandarmeria intervine doar dacă firma de pază este depăşită de evenimente! N-ar fi prima oară când jandarmii fac exces de zel, situaţii similare fiind consemnate şi la Tribunalul Caraş-Severin ori la diverse greve.

Cât priveşte disputa dintre conducerea clubului şi galerie, ea a atins cote maxime în momentul în care Carol Gurgu, preşedintele AFCSM Reşiţa, a declarat pentru expressdebanat.ro că liderii galeriei reşiţene ar fi fost plătiţi de primarul Vela să strige împotriva primarului Mihai Stepanescu, la penultimul meci, disputat la Caransebeş. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?