Jandarmii  au încătuşat un bărbat care şi-a lovit fosta soţia şi ameninţa că o omoară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA

Grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizată, vineri, 23 martie, cu privire la faptul că o femeie, cu domiciliul în cartierul Govândari, din municipiul Reşiţa, este ameninţată cu moartea de fostul soţ.

Jandarmii cărăşeni ajunşi la faţa locului au constatat că femeia, în vârstă de 55 ani, a fost agresată fizic, şi ameninţată cu moartea, de fostul şoţ, în vârstă de 58 ani. În baza celor declarate de persoana vătămată a reieşit faptul că în urma unor neînţelegeri privind divorţul, fostul soţ a lovit-o în repetate rânduri cu pumnul în zona capului, ameninţând-o că îi va lua viaţa.

În prezenţa jandarmilor, bărbatul a continuat să-şi ameninţe fosta soţie şi chiar a devenit violent, moment în care acesta a fost încătuşat şi transportat cu ajutorul unui echipaj de Ambulanţă, la Spitalul Staţionar 2 Reşiţa.

Jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea mai multor infracţiuni prevăzute în Codul Penal. Actele au fost predate organelor abilitate ale statului pentru continuarea cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”