Iepurașii de Paști, masacrați cu sânge rece în Săptămâna Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul crimei a fost acoperit cu saci din plastic

Polițiștii reșițeni au declanșat astăzi o amplă anchetă, după ce angajații de la Zoo au găsit în weekend toți iepurașii din centrul Reșiței, dar și Govândari, uciși cu sânge rece. Aceștia au fost mutați de la Grădină în țarcurile special amenajate de Primărie, pentru ca micuții să îi poată admira, la fel cum au făcut în fiecare an.

Polițiștii reșițeni sunt angrenați într-o mare anchetă, după ce angajații de la Grădina Zoologică au găsit morți iepurașii duși în centrul orașului, ca să îi încânte pe trecători. 18 la număr, animăluțele au fost masacrate și găsite fără suflare în weekend. Angajatele de la Grădina Zoologică au vrut să le dea de mâncare sâmbătă dimineață, însă i-au găsit aruncați în centrul orașului și plini de sânge.

„Nu mi-a venit să cred când i-am văzut zăcând acolo. În fiecare an, eu mi-am dus copilul să îi vadă. Dacă aș fi fost în trecere cu el? Acești criminali merită pedepsiți”, a spus Carolina Vuian, o reșițeancă de 30 de ani, care s-a aflat în trecere prin centrul orașului și a văzut animăluțele decedate. Problema este că nu doar iepurașii din centru au fost uciși, ci și cei plasați în cartierul Govândari, unde municipalitatea a amplasat un alt țarc ornamental pentru sărbătorile pascale. Pentru că reșițenii sunt șocați de cruzimea „mâinii criminale”, angajații Primăriei au solicitat Direcției Sanitar-Veterinare să le facă autopsie iepurașilor de Paști și să constate cauza decesului.

„Raportul medicilor ne-a fost adus marți. Aceștia au constatat că iepurașii au fost omorâți prin violență”, a spus Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița. Acum, potrivit legii, medicii veterinari trebuie să depună plângere la poliție. În paralel cu acțiunea DSV, și edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, a cerut o notă justificativă de la șefii poliției locale. Toți angajații care au fost de serviciu în noaptea de vineri spre sâmbătă ar putea primi sancțiuni usturătoare pentru că nu au supravegheat iepurașii de paști. Vinovații, dacă vor fi prinși, riscă între șase luni și trei ani de închisoare sau amendă penală cuprinsă între 1.000 și 10.000 de lei.

„Anul trecut, am avut un caz similar în care un reșițean a fost condamnat la închisoare pentru că a omorât un câine”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. 


Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie