Gabriela, fetiţa disputată de familia care o avea în plasament şi cea care a adoptat-o, a fost luată din spital de Protecţia Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela, fetiţa din Bocşa, în vârstă de 7 ani, aflată în plasament de şase ani la o familie din Bocşa care refuza să o dea familiei adoptatoare, din Timişoara, a fost luată cu forţa, marţi, din Spitalul „Luis Ţurcanu“ din Timişoara.

Cornelia Miloş, femeia care o avea pe fată în plasament, spune că cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au venit şi au luat copilul cu forţa, fără să-i spună, direct de la medicul care îl consulta.

„Stau aici de joi internată şi aseară a fost doamna avocată, a luat legătura cu doamna doctor să afle în ce stare e copilul şi a zis că promite că astăzi îi face o evaluare psihologică şi ne face ieşirea, pentru că plângea fetiţa că vrea la tati, vrea acasă. Aici este un spital de neuropsihiatrie. Fetiţa nu este bolnavă, e doar speriată şi are stări de anxietate, se simte mereu în nesiguranţă. O invadau cei de la centru, de la protecţie, ziceau că trebuie să o consilieze. Când îi vedea, se panica… A luat-o doctoriţa în care eu aveam încredere, a zis că-i face evaluarea psihologică. Mi-a luat fetiţa din mână. Ea plângea: «vreau la mami, vreau la mami!». Atunci a predat fetiţa în gura lupului, la nenorociţii ăştia. Au venit şi mi-au luat fetiţa din mână. Au răpit-o! Nu ştiu ce filieră… Doctoriţa a predat-o. Aici era lume care a văzut şi a zis că fetiţa nu voia să urce şi plângea: «vreau la mami, vreau la mami!»”, a spus Cornelia Miloş.

DGASPC Caraş-Severin a precizat că familia Miloş ţinea ilegal fetiţa, care a fost adoptată de către o familie din Timişoara.

"Minora a fost astăzi preluată de către reprezentanţii DGASPC - asistenţi maternali şi psihologi - şi predată familiei adoptatoare. Hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare a minorei există din data de 29 mai 2019. La consilierea psihologică, fata nu a arătat niciun dezechilibru emoţional. Este într-o stare psihică bună. Externarea fetei s-a făcut de DGASPC. Reprezentanţii Direcţiei s-au adresat spitalului cu rugămintea de a nu externa fata decât în prezenţa DGASPC, conform legii”, ne-a declarat Oana Glăvan, reprezentant al DGASPC Caraş-Severin.

Scandalul legat de Gabriela a început în vara acestui an, când o familie a adoptat-o pe fetiţa care se afla de şase ani în plasament la familia Miloş, din Bocşa. Cornelia şi Adrian Miloş au refuzat, în mai multe rânduri, să adopte fetiţa, preferând varianta plasamentului datorită avantajelor pe care le aveau, dar şi faptului că Adrian Miloş mai avea un an până se pensiona. În momentul în care au aflat că fetiţa a fost adoptată, cei din familia Miloş au depus şi ei dosarul de adopţie, însă DGASPC i-a anunţat că este prea târziu, deoarece fetiţa fusese adoptată deja. Din acel moment, familia Miloş a refuzat să mai ducă fetiţa la centrul de plasament şi a respins toate încercările DGASPC de a lua fetiţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG