Două depozite de cereale au luat foc lângă Oraviţa, iar pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii din Oraviţa s-au luptat mai multe ore să stingă un incendiu izbucnit la două depozite de cereale din Ticvaniul Mic.

Focul a fost observat în jurul orei 11, iar echipajele de pompieri militari au intervenit rapid cu trei autospeciale de stingere şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă împiedicând propagarea incendiului la anexele vecine, un hambar cu porumb şi o magazie unde se aflau mai multe utilaje.

“Intervenţia a fost dificilă din cauză suprafeţei mari de peste 700 mp care a fost cuprinsă de flăcări şi din cauză că într-unul din depozite se află aproximativ 500 de baloţi de fân. În sprijinul echipajelor de pompieri din Oraviţa a intervenit şi o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Reşiţa”, arată Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin. Nu s-au înregistrat victime.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată