Cum se face jambonul fiert în bere, o reţetă bună în orice anotimp al anului

Jambonul fiert în bere este o reţetă pe care bucătarul reşiţean Uica Mihai spune că o are de la nemţii din zona Banatului.

Chiar dacă nu e chiar o reţetă de sezon, Uica Mihai spune că un jambon fiert în bere se poate mânca oriunde şi în orice perioadă a anului. Tot la fel de bun e! Piciorul de porc îl găsiţi şi acum la orice măcelărie care se respectă. Iată, mai jos, reţeta bucătarului.

“Se ia un ciolan baban de porc (al meu a atârnat două kile şi două sute) şi se rânduie şi se grijeşte. Adică mai pârlit niţel la flacără, răzuit încă o dată cu dosul cuţitului, frecat cu burete aspru şi apă clocotită. Apoi am aşezat eu ciolanul pe planşeta de lemn şi chibzuind să îmi aduc aminte fiziologia scheletului de râmător şi aşezarea oaselor sale, am luat cuţitul subţire şi cu lama lungă de filetat carnea şi am făcut pe longitudinea lui trei găuri de la un cap la altul. Mai chibzuind, am lărgit tunelurile astea cu masat-ul de ascuţit cuţite şi mulţumit de treaba mea, am băut de-ampicioarele o berică rece din frigider.

Apoi am luat şoriciul de la slănina afumată şi l-am răzuit bine să nu mai rămână pic de grăsime pe el, ci doar piele fragedă de culoarea castanei şi cu aromă înebunitoare de fum. Am tăiat făşii late de patru degete şi lungi cât ciolanul de porc. Şi pe ele am presărat ghimber ras, cimbru uscat fărâmiţat în palmă, ceva boabe de piper, ceva boabe de muştar, câte o foaie de dafin zdrobită şi am rulat şoriciul aşa de strâns că s-a făcut ca un baston de mareşal. Şi cu răbdare şi cu osârdie am înfipt trei bastoane de şorici umplut în cele trei tuneluri din ciolan. Şi au intrat şi s-au potrivit de minune, de parcă de acolo ar fi fost.

Apoi, tot de-ampicioarele, am mai băut o berică rece din frigider. Iar restul de patru sticle de bere blondă de Timişoara, că eu doar cu asta mă înţeleg bine, le-am turnat într-un vas oval de fontă, pe care l-a adus nemţoaica de nevastă-mea cu zestrea ei. Şi în berea asta am pus doi morcovi tăiaţi rondele cu un cuţit cu zimţi ca să ia morcovul un obraz mai domnesc, doi pumni de arpagic, o ceapă verde şi un usturoi verde, trei fire de ţelină verde şi piper boabe. Ba, şi o linguriţă de boabe de muştar. Şi în zeama asta rece de la frigider am pus ciolanul umplut cu şorici afumat şi ce să vezi că am nimerit bine proporţiile fiindcă ciolanul s-a scufundat complet şi a mai rămas de prisos şi un deget de zeamă deasupra. Dacă mai beam de-ampicioarele o bere, rămânea ciolanul jumătate pe uscat. Dar fiind prisos de lichid, am luat polonicul şi am mai băut de două ori din zeamă. Bună-i berea cu piper şi muştar!

Şi am pus să fiarbă oala pe flacăra cea mică de la aragaz în aşa fel încât să nu bolborosească şi să fiarbă tăcut. Şi aşa a molcomit ea trei ore şi o dată pe ceas, am răsucit ciolanul şi l-am mai împuns cu furculiţa ca să se pătrundă. Şi a fost gata când a rămas bere în vas doar de un deget.

Am gustat crestând doar dintr-o margine cu grăsime şi din capul osului lung şi am găsit o mâncare cu gust adevărat de Împărăţie Veşnică. Şoriciul afumat i-a împrumutat din savoarea lui, berea l-a frăgezit şi i-a dat un gust de mare în furtună, iar arpagicul s-a făcut ca un fel de perle translucide pe care doar să le mănânci cu pâine goală şi te desfeţi ca la masa Împăratului.

Acum am pus ciolanul să zacă la răcoare, în pivniţă pe ciment şi dimneaţă o să-l iau de-acolo şi o să-l tai felii în blid aşa rece, cu nişte hrean ras frecat cu smântână şi cu perlele alea de arpagic pe care o să le stropesc cu ulei de măsline şi cu oţet balsamic”, spune bucătarul