Cum a distrus barajul de la Porţile de Fier mai mult de jumătate din populaţia de sturioni din Europa
0Sturionii sunt ameninţati de braconaj, dar cel mai grav sunt afectaţi de barajele construite de oameni. Cea mai importantă construcţie de acest fel este cea de la Porţile de Fier 1, din judeţul Mehedinţi.
Sturionii care migrează pe Dunăre pentru a se reproduce sunt în pericol de dispariţie, fluviul care tranzitează România fiind cel mai important bazin din lume pentru acest tip de faună piscicolă. Asociaţiile de protecţia mediului se luptă de zeci de ani cu guvernele din România şi Serbia să construiască un sistem care să permită sturionilor să treacă prin ecluzele de aici, aşa-numitele lifturi pentru peşti. Din păcate, nici autorităţile române, nici cele sârbe nu au depus vreun efort în acest sens.
“Problema sturionilor începe acum 40 de ani, când s-a construit barajul. Pentru acest baraj, nu s-au făcut instalaţii de tranzit a faunei piscicole. În mod concret, era vorba de nişte lifturi pentru peşti sau nişte ecluze speciale, pentru că peştii nu trec prin ecluzele pentru vapoare. Din cauza asta, în amonte de baraj, până la Viena, populaţia de sturioni a scăzut la circa 20%, faţă de cât era înainte de ridicarea barajului de la Porţile de Fier. E o problemă pentru toată fauna piscicolă, însă pentru sturioni este o tragedie, pentru că zona lor de reproducere e chiar la cazanele Dunării”, susţine Cornel Popovici Sturza, preşedintele GEC Nera, o organizaţie de mediu.
"Guvernele din România şi Serbia trebuie să cadă de acord, problema poate fi rezolvată. Aşa cum ştiu să folosească şi energia, trebuie să rezolve şi această parte de conservare a biodiversităţii. Investiţiile nu sunt mici, pentru că, dacă aceste instalaţii de tranzit nu au fost construite atunci când trebuia, acum sunt mult mai costisitoare şi mai complicat de executat”, susţine Sturza.
Conform unui studiu prezentat de către WWF România, după terminarea lucrărilor de la barajul Porţile de Fier I, capturile de morun (Huso huso) şi nisetru (Acipenser gueldenstaedti) au atins un nivel maxim, deoarece mulţi sturioni aflaţi în migraţie au rămas captivi în aval debaraj. În perioada 1972-1976, aici au fost pescuite 115,7 tone de morun şi nisetru, cu 25% mai mult decât cantitatea totală pescuită în decursul celor 5 ani anteriori construirii barajului. După 1976 însă, capturile au scăzut dramatic, ajungând la doar 37,3 tone în perioada 1980-1984 când s-a construit barajul Porţile de Fier II şi, de atunci, populaţiile au continuat să scadă.
“Barajele de la Porţile de Fier nu sunt prevăzute cu structuri de tipul pasajelor pentru peşti sau al canalelor de derivaţie care să faciliteze migraţia peştilor. Cu toate acestea, capturile sporadice de sturioni migratori mai sus de Porţile de Fier arată că există indivizi, puţini la număr, care pot trece prin ecluzele utilizate de nave. De aceea, WWF sprijină Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), Strategia UE pentru Regiunea Dunării (EUSDSR), precum şi alţi parteneri, pentru a găsi soluţii astfel încât sturionii să poată trece de cele două baraje. Acest lucru ar reprezenta o realizare importantă pentru conservarea sturionilor din Dunăre, precum şi pentru dublarea ariei lor de răspândire, prin crearea a aproape 1000 de km de fluviu în stare de curgere liberă (până la barajul de la Gabcikovo din vestul Slovaciei)”, arată activiştii de la WWF România.