„Crumpei în dobă“, o mâncare pentru cei mai înfometaţi oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucătarul bănăţean Uica Mihai ne propune un fel de mâncare care poate potoli şi foamea celor mai înfometaţi oameni de pe pământ.

Pentru că felul asta de mâncare are doar alimente grele în compoziţie, gustoase şi săţioase deopotrivă. La crumpei (cartofi), dacă le adaugi şi ouă şi cârnăciori şi mai tai şi nişte costiţă afumată, iasă o nebunie culinară. Uica Mihai vă povesteşte cum se procedează.

Să tot alegi două kilograme de cartofi, să îi tai cuburi potrivite şi să îi fierbi în apă cu sare şi un sfârc de ardei iute pentru aromă. Când îi scoţi afară, pudrează-i iute cu nucuşoară, tăvăleşte-i prin gris fin şi lasă-i la odihnit pe o tavă întinsă. Acum pe fundul unei tăvi, pe care obligatoriu o ungi din belşug cu unt, faci o podea din felii de costiţă afumată şi rondele de cârnăciori.

Peste ele pui felii de ou fiert şi răstorni deasupra cartofii morman. Să fie gros stratul ultim şi uniform, ca să nu vezi dedesubt supriza cărnoaselor îmbietoare şi acum mai trebuie să îi faci glanţul. Adică pune un pachet de unt în tigaie şi lasă-l la foc iute învârtind mereu până evaporă tot lichidul din masa lui şi are tendinţa să devină caramel. Se cheamă unt clarifiat.

Şi în untul ăsta pune un pumn vârtos de caşcaval dat pe răzătoarea cea mai fină, o pudră de piper, niscaiva pătrunjel tocat şi omogenizează totul.

Şi toarnă din untul acesta un obraz peste cartofi, dă-i tava la cuptor pentru jumătate de ceas la puterea maximă a cuptorului şi gata. Nu mai trebuie decât să scoţi berea din frigider!“

 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată