Ciorbă gătită „la bolovan“, trăsnaia care dă fierturii un gust diferit de tot ce aţi mâncat vreodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolovan încins

Secretul ciorbei de astăzi nu sunt ingredientele, ci modul în care este gătită. De altfel, totul se învârte în jurul unei adevărate trăznăi pusă în practică de Uica Mihai, un bucătar din Banat, cunoscut pentru şotiile sale culinare.

De această dată, ideea este împrumutată de la unul dintre prietenii săi, iar ce a ieşit ne povesteşte Uica Mihai:

“Prietenul meu Jack din Germania, pe care nu l-am văzut niciodată, dar mă cunosc straniu cu el de pe Internet, unde stăm de vorbă interminabil, este o adevărată enciclopedie culinară şi nu numai. Mi-a vorbit în paralel cu alte discuţii, despre supa care conţine ca ingredient gustului unui bolovan de râu. Mărturisesc pe suflet cu mâna dreaptă, ca un ţăran get beget ce sunt, că n-am mai avut linişte şi pace, fermecat de viziunea unui bolovan pus în oală, rotund şi cu saţ, ca un genunchi de animal preistoric.

Am făcut o excursie de urgenţă însoţit de nemţoaica de nevastă-mea, care îmi face toate voile, şi cele bune, şi cele nebune, căutând de furat un cub din acelea de bazalt cu care în vechime se pietruiau străzile. Dar am găsit ioc, fiindcă de zăpadă şi de gerul cu minus doişprezece, toate străzile arătau ca un blat de tort uns cu frişcă sub care nu se vedea nici urmă de bolovan”, povesteşte Uica.

În cele din urmă năstruşnicul bucătar a făcut rost de o piatra de râu, numai bună să intre în oala cu ciorbă, a curăţat-o bine şi a pus-o la încălzit pe flacăra argazului.

“Bolovanul curat şi făţuit, stând pe flacăra aragazului cuminte, ca să prindă în masa lui o temperatură de 250 de grade! Aşa începe zeama aceasta, cu un bolovan pus la fript pe foc iute. Şi iată ce ingrediente am pregătit pentru fiertura asta de poveste: rădăcinoase tăiate ca firul de păr, morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, apoi ceapă roşie, două sorturi de ardei gras. Şi o mână de ciuperci albe de prun. De-ale cărnii am hotărât ziua porcului afumat: costiţă, jambon cârnaţi. Şi vitamină din salată verde şi pătrunjel.

Am pus mai întâi în oală doi litri de apă fierbinte, fiindcă m-a dus capul că dacă o să pun apă rece bolovanul o să crape când îl pun înăuntru. Am pus mai întâi în oală zarzavaturile, apoi «porcăriile», iar la urmă salata. Acum oala e prăgătită să primească bolovanul, pe care îi iau cu grijă învelit într-un prosop şi purtând mănuşi de sudor. Dar căldura oricum trece prin toate cele şi mă frige la mâini. Aveţi grijă dacă încercaţi asta acasă...Bolovanul este în oală şi ciorba începe să clocotească instantaneu. Punem capacul ca să năduşească bine fiertura. Mai adăugăm mirodenii: sare, piper boabe dafin. Timp de douăzeci de minute oala fierbe de una singură pe masă, ca în poveşti. Iacătă ciorba de bolovan gata şi miroase a Rai. Asta e ciorba de bolovan, poate că vi se pare jucărea, dar vă asigur că nu. Gustul este diferit de tot ce aţi mâncat vreodată“.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali