Ce fac autoritățile pentru complexul sportiv din Luncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construit în 1954, bazinul de înot „7 Noiembrie” a devenit în scurt timp unul dintre simbolurile orașului de pe Bârzava. Complexul este de ani de zile în administrarea Primăriei Reșița, care nu a reușit să găsească banii necesari pentru reabilitarea clădirii.

În luna martie a acestui an peretele de susținere a Complexului de Natație din Luncă a cedat. Lăsat în paragină de mai mulți ani, clădirea era într-o stare avansată de degradare, iar lipsa investiției a dus la prăbușirea acestuia, iar de atunci situația a rămas într-un fel în coadă de pește. „Am făcut numeroase demersuri la eşaloanele superioare, cât şi la Compania Naţională de Investiţii, în vederea obţinerii de fonduri pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii, dar toate solicitările s-au soldat cu răspunsuri nefavorabile”, explica primarul Mihai Stepanescu în luna martie.

Din primele evaluări de la fața locului, a reieșit faptul că sunt necesari cinci milioane de euro pentru refacerea bazinului cunoscut de reșițeni cu titulatura de „7 Noiembrie“. Legislația spune că destinația zonei nu poate fi schimbată, în locul bazinului fiind necesar să se ridice un altul nou. Recent, municipalitatea reșițeană a reluat solicitările către forurile înalte. „Avem o promisiune că vom primi o sumă de bani pentru acest obiectiv în maxim trei săptămâni. Bazinul de Înot a rămas una dintre priorități“, a declarat Mihai Stepanescu.

Reșițenii vor din nou ștrandul
O bună perioadă de timp, în care bazinele din interior nu mai funcționau la capacitate maximă, cel din exterior servea drept ștrand pentru reșițenii care vroieu să se relaxeze în zilele caniculare. Asta în ideea în care la Reșița sunt numai două ștranduri. „Îmi aduc aminte că era un preț modic la biletul de intrare. Nu aveam mașină să merg până la Șură și bazinul de aici era suficient de mare pentru cei care veneau să se răcorească“, povestește Adrian Voica, din Reșița. Mai mult decât atât, în anii 80 școlile din oraș aveau un parteneriat prin care elevii erau selectați și îndrumați de antrenori de elită. „Mă număr printre tinerii reșițeni care au avut ocazia să își petreacă copilăria între pereții bazinului. Aveam antrenamente dure, dar rezultatele nu au încetat să apară“, își aduce aminte Claudiu Murărașu.
„Sperăm ca administraţia să aibă un proiect viabil pentru reabilitarea ei”, Liliana Dacica, Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin .
Casetă

Nume importante în lume sportului
Între cei care s-au antrenat în bazinele reşiţene s-au numărat Mihai Potocean- primul campion naţional, Andrei Anca- prima participare la o Olimpiadă ( Mexic-1968), Eugen Almer – participare la Olimpiada Munchen 1972, Luminiţa Dobrescu- participantă la trei ediţii ale Olimpiadei, Carla Negrea – la două ediţii, Bras Brighite, Alexa Voin, Nicolae Tat şi mulţi alţii.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume